Meteorologii au emis noi avertizări Cod galben de vânt puternic și ploi, care vor afecta zonele montane din Apuseni, Carpații Orientali, Carpații Occidentali și în vestul Carpaților Meridionali.
Una dintre avertizări este în vigoare joi între orele 10.00 și 22.00 și vizează zonele montane din județele Maramureș, Bistrița-Năsăud, Mureș, Neamț, Harghita, Covasna, Bacău, Alba, Cluj, Bihor și Sălaj.
În aceste zone vântul va avea intensificări cu viteze de 70-90 km/h, iar la altitudini de peste 1700 m rafalele vor depăși 100-110 km/h.
Cod galben de vânt puternic. Foto: meteoromania.ro
A doua avertizare intră în vigoare joi la ora 12.00 și este valabilă tot până la ora 22.00. Sunt vizate zone montane din județele Cluj, Bihor, Alba, Arad, Hunedoara, Timiș, Caraș-Severin și Gorj.
În aceste zone vor fi ploi mai ales sub formă de aversă, ce vor favoriza topirea stratului de zăpadă. Cantitățile de apă vor fi de 20-25 l/mp și izolat peste 30 l/mp, iar pe arii restrânse vor fi descărcări electrice.
Cod galben de vânt puternic. Foto: meteoromania.ro
Cum va fi vremea în București
Temperatura maximă va ajunge joi la 19 grade în Capitală, iar în cursul serii sunt posibile ploi de scurtă durată, potrivit prognozei emise de ANM.
Joi, vremea în București va fi deosebit de caldă pentru această perioadă. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 19 grade.
Cerul va fi variabil, cu înnorări spre seară, când vor fi posibile ploi de scurtă durată.
Vântul va fi slab și moderat, cu intensificări mai ales în orele amiezii, când se vor atinge viteze de 35-40 km/h.
Nouă ne pasă ca datele tale personale să rămână confidențiale
Noi și partenerii noștri 136 stocăm și/sau accesăm informații pe dispozitivul dvs., precum identificatorii cookie unici pentru prelucrarea datelor cu caracter personal. Puteți accepta sau gestiona alegerile dvs. făcând clic mai jos sau în orice moment, pe pagina cu politica de confidențialitate. Aceste alegeri vor fi raportate partenerilor noștri și nu vă vor afecta navigarea.Mai multe detalii
Noi si partenerii nostri (retelele de socializare si agentiile de publicitate partenere, precum si furnizorii nostri de servicii de date analitice) prelucram date pentru a permite website-ului sa functioneze, pentru a personaliza continutul si anunturile publicitare afisate in functie de interesele si/sau profilul dvs., pentru a va oferi functionalitati aferente retelelor de socializare si pentru a analiza traficul pe website. Beneficiati de drepturile prevazute de art. 15-22 din GDPR in legatura cu prelucrarea datelor cu caracter personal. Aceste drepturi pot fi exercitate prin modalitatea indicata aici. Prin click pe “ACCEPT TOATE”, acceptati folosirea tuturor Tehnologiilor de tip Cookie, care implica inclusiv acceptul dvs. cu privire la stocarea/accesarea informatiilor de catre Vendor-ii cu care colaboram. Prin click pe “VREAU SA MODIFIC SETARILE INDIVIDUAL” puteti schimba preferintele in mod individual, mai putin cele legate de cookie strict necesare pentru functionarea website-ului.
Atât noi, cât și partenerii noștri prelucrăm datele pentru a oferi:
Stocarea și/sau accesarea informațiilor de pe un dispozitiv. Utilizarea profilurilor pentru selectarea conținutului personalizat. Dezvoltarea și îmbunătățirea serviciilor. Măsurarea performanței reclamelor. Utilizarea profilurilor pentru selectarea publicității personalizate. Crearea profilurilor de conținut personalizat. Crearea profilurilor pentru publicitate personalizată. Măsurarea performanței conținutului. Înțelegerea publicului prin statistici sau combinații de date din surse diferite. Utilizarea de date limitate pentru a selecta publicitatea. Utilizarea datelor limitate pentru a selecta conținutul. Date precise de geolocație și identificarea prin scanarea dispozitivului.