Avertizare meteo de vreme rea în toată țara. Ploi torențiale și vânt puternic, până miercuri seara

Data actualizării: Data publicării:
barbat cu umbrela pe strada
ANM a emis noi avertizări de vremea rea. Foto: GettyImages

Administrația Națională de Meteorologie a emis o informare de ploi torențiale, descărcări electrice și grindină până miercuri, valabilă în toată țara.

În intervalul luni ora 16.00 - miercuri ora 22.00, meteorologii anunță perioade în care instabilitatea atmosferică va fi accentuată: în seara zilei de luni și în noaptea de luni spre marți (24/25 aprilie) în jumătatea de vest a teritoriului, pe parcursul zilei de marți în mare parte din țară, iar miercuri îndeosebi în sud și est.

Instabilitatea se va manifesta prin averse ce vor avea și caracter torențial, pe alocuri descărcări electrice și izolat căderi de grindină.

În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor fi de 15...25 l/mp, iar mai ales în zonele de munte, pe arii restrânse de peste 30...40 l/mp.

Temporar vântul va avea intensificări în majoritatea regiunilor, cu viteze, în general, de 45...55 km/h. În zona montană înaltă, mai ales pe parcursul zilei de miercuri, rafalele vor depăși 70...80 km/h și vor fi precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare.

Astfel de fenomene vor fi în după-amiaza zilei de luni, pe arii restrânse în jumătatea de nord a Moldovei, precum și în zonele de deal și de munte.

Editor : I.C

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Rusia a declanșat un război electronic de bruiaj pe teritoriul României. Ce înseamnă asta şi cum ne afectează
Digi FM
Jennifer Lopez și Ben Affleck, apariție surprinzătoare după zvonurile de divorț. De ce locuiesc separat?
Pro FM
Anghel Damian, adevărul despre începutul relației cu Theo Rose, după despărțirea de Lia Bugnar: „Am fost...
Film Now
Fiica Siennei Miller, prima apariție pe covorul roșu. Puștoaica de 11 ani seamănă leit cu mama sa celebră
Adevarul
Scrisoarea emoționantă a unor copii care suferă de boli incurabile, către un medic
Newsweek
Nouă fază dură a războiului din Ucraina. Rusia atacată cu arme din Vest de soldați antrenați de NATO
Digi FM
Ce avere are Tavi Colen. Artistul deține pe dealul Mitropoliei o casă și un teren de 1000 mp
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Reacția unei pisici când o șopârlă își desprinde coada pentru a scăpa din ghearele ei: „Nu știe ce s-a...
Film Now
Kevin Costner, apariție rară alături de cinci dintre cei șapte copii ai săi, la Cannes. Actorul, în lacrimi...
UTV
(FOTO) Jennifer Lopez si Ben Affleck, prima aparitie impreuna dupa zvonurile divortului. Vezi cum au fost...