Cod galben de vânt puternic în toată țara, până la ora 23.00

Data publicării:
copaci in bataia vantului
Cod galben de vânt puternic

Un cod galben de vânt puternic este în vigoare în toată țara, până la ora 23.00. Vântul va sufla cu rafale de până la 70 - 80 km/h.

Codul galben este valabil marți, în intervalul 6.00-23.00, în toată țara.

Meteorologii spun că vântul va avea intensificări susținute în majoritatea zonelor, cu viteze de peste 50 - 60 km/h, iar local, îndeosebi în Transilvania, Oltenia și Muntenia 70 - 80 km/h. La munte, în special în zona înaltă, rafalele vor depăși 80 - 100 km/h.

Zonele afectate sunt Munții Apuseni, nordul Carpaților Orientali, nordul și nord-vestul teritoriului.

În Munții Apuseni, în zona Carpaților Orientali și în nordul și nord-vestul teritoriului (județele Bihor, Satu Mare, Sălaj, Maramureș, Cluj, Bistrița, Mureș, Suceava, Botoșani și Iași, precum și în zona de munte a județelor Arad, Hunedoara, Alba, Harghita și Neamț) va ploua, iar cantitățile de apă vor depăși local 15 - 20 l/mp și izolat 35 - 40 l/mp.

La munte, la peste 1.800 metri altitudine, vor fi şi precipitaţii mixte.

Editor : G.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ajutor de 533 de lei pe lună pentru unii pensionari. Ce condiții trebuie îndeplinite și ce acte sunt necesare...
Digi FM
Theo Rose, imagini nemaivăzute din copilărie. Cum o ironiza unchiul ei la doar cinci ani: „Ce urâtă, ce...
Pro FM
Mădălina Ghenea, apariția incendiară pe care și Sofia Vergara a admirat-o. Topless, doar în pantaloni mulați...
Film Now
A făcut furori în anii '90, iar acum e transformată complet. Bridget Fonda, acuzată că a folosit Ozempic după...
Adevarul
Un dosar CIA a devenit viral, după ce a dezvăluit că „23 de soldați au fost pietrificați” de extratereștri
Newsweek
Tăierea pensiilor speciale, în Parlament. Vor ajunge la 17.000 de lei, cât 6 pensii contributive
Digi FM
Ce frumoasă era mama Andreei Marin! Femeia a murit la numai 36 de ani, în brațele fiicei sale
Digi World
Gemeni identici, experiment inedit. Ce s-a întâmplat când unul a ales suplimente alimentare vegane, iar...
Digi Animal World
Populația din California, atacată de leii de mare „demonici”. Cum explică oamenii de știință comportamentul...
Film Now
Christopher Schwarzenegger, de nerecunoscut după ce a slăbit. Fiul lui Arnold Schwarzenegger s-a luptat mulți...
UTV
Jason Momoa și iubita lui, Adria Arjona, apariție spectaculoasă pe covorul roșu. Cuplul a întors toate...