HARTĂ Cod portocaliu de ploi torențiale în 22 de județe

Data actualizării: Data publicării:
Fulgere în timpul furtunii.
Meteorologii au emis duminică cod roșu de ploi torențiale, vijelii și grindină în mai multe județe din țară. FOTO: Profimedia Images

În următoarele 24 de ore va ploua torențial în mare parte din țară, au anunțat meteorologii care au emis avertizări cod galben și, respectiv, portocaliu.

Un cod portocaliu de ploi torențiale și instabilitate atmosferică accentuată va intra în vigoare la ora 11 și va fi valabil până luni dimineață la ora 4.00.

Pe parcursul zilei la munte, în centrul și sud-estul țării, iar seara și noaptea mai ales în sud-est, local vor fi averse torențiale, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului (rafale de 65...75 km/h) și pe arii restrânse vijelii și grindină.

În intervale scurte de timp (1-3 ore) sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 30...40 l/mp și izolat de peste 50...60 l/mp.

Meteorologii au emis și un cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată. Avertizarea a intrat în vigoare la ora 10.00 și va fi valabilă 24 de ore.

În intervalul menționat, în cea mai mare parte a țarii, local vor fi perioade cu instabilitate atmosferică. Se va manifesta prin averse, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului și pe arii restrânse vijelii și grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 20...25 l/mp și izolat de peste 30...40 l/mp.

Prognoza specială pentru București

În următoarele 24 de ore, vremea în București va deveni instabilă și se va răcori, anunță meteorologii.

Cerul va avea înnorări și îndeosebi după-amiaza și seara vor fi averse, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 15...20 l/mp și izolat peste 25 l/mp.

Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 28 de grade, iar cea minimă va fi de 17...18 grade

Editor : G.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Dezvăluiri după ce Simona Halep a abandonat la Trophee Clarins. Ce a pățit înainte de primul tur de la Paris
Digi FM
Adriana Bahmuțeanu, revoltată după ce Selly a ținut un discurs la NATO: „Ce legătură are el, de ce nu...
Pro FM
CRBL ar avea o nouă iubită, la nici două luni de când a anunțat divorțul de soție. Tânăra care l-ar fi...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Cum ar arăta Bucureștiul dacă politicienii s-ar ține de promisiunile din campanie
Newsweek
Pensie cu 1.400 lei mai mare la recalcuare, deși s-a pensionat la doar 59 ani. Câte puncte bonus are
Digi FM
Soția lui Cristi Tănase, acuzații teribile la adresa lui: „A strâns-o pe mama de gât!” Fotbalistul, extrem de...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Jennifer Lopez, detaliul care amplifică zvonurile privind divorțul de Ben Affleck: „Lipsă de integritate și...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...