HARTĂ Furtuni și caniculă în România: meteorologii au emis noi alerte cod galben. Care sunt zonele afectate

Data actualizării: Data publicării:
termometru cu temperaturi extreme și fulgere în furtună
FOTO: Getty Images

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, luni, noi avertizări de vreme rea. În timp ce sudul țării va fi afectat de un nou val de caniculă, în zonele montane și vestul Moldovei instabilitatea atmosferică va aduce averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului și grindină.

Potrivit ANM, începând de luni de la ora 12 și până marți dimineața la ora 10, va fi în vigoare un cod galben de caniculă și disconfort termic „în vestul și în sudul Olteniei, în sudul, centrul și estul Munteniei, precum și în Dobrogea continentală”.

„Indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși ușor pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime vor fi de 35...38 de grade, iar cele minime de 18...21 de grade, astfel că vor caracteriza o noapte tropicală”, informează meteorologii.

Foto: ANM

Cod galben de furtuni

A fost emis, de asemenea, și un cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată, care va fi valabil luni până la ora 20. 

Astfel, în cea mai mare parte a Carpaților Orientali și a Carpaților Meridionali, precum și în vestul Moldovei, „vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului (rafale de 50...70 km/h) și izolat grindină”.

ANM avertizează că „în intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor fi de 15...20 l/mp și izolat de 30...40 l/mp”. 

Meteorologii mai informează că manifestări de instabilitate atmosferică vor fi astăzi pe arii restrânse și în restul țării.

Foto: ANM

Val de caniculă în România

ANM a emis și o avertizare cod galben de caniculă și disconfort termic care va intra în vigoare marți dimineața și va fi valabilă până miercuri la ora 10.

Astfel, marți, valul de căldură va persista în sudul Olteniei, în sudul, centrul și estul Munteniei, precum și în Dobrogea continentală, „unde va fi caniculă și disconfort termic ridicat. Indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși ușor pragul critic de 80 de unități”.

Meteorologii informează că „temperaturile maxime vor fi de 34...37 de grade, iar cele minime de 19...22 de grade și vor caracteriza o noapte tropicală”.

Valul de căldură va persista până miercuri în regiunile sudice, iar joi se va manifesta în cele sudestice, mai precizează ANM. 

Foto: ANM

Vremea în București 

Luni, în Capitală va fi caniculă, disconfortul termic ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși ușor pragul critic de 80 de unități. Temperatura maximă va fi de 37...38 de grade, iar cea minimă de 18...21 de grade. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab până la moderat.

ANM informează că marți, în București vremea se va menține caniculară, iar disconfortul termic ridicat, indicele temperatură-umezeală (ITU) urmând să depășească ușor pragul critic de 80 de unități. Cerul va fi variabil, cu înnorări după-amiaza și noaptea, când se vor semnala averse și descărcări electrice. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări asociate averselor. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 35 de grade, iar cea minimă va fi de 18...21 de grade.

De asemenea, începând de luni, ora 12, și până marți, ora 10, municipiul București se va afla sub incidența unui mesaj de atenționare meteorologică cod galben ce vizează canicula și disconfortul termic.

Totodată, de marți dimineața până miercuri la ora 10, municipiul București se va afla sub incidența unui mesaj de atenționare meteorologică cod galben ce vizează valul de căldură persistent, canicula și disconfortul termic. 

Editor : C.S.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Câte ore pe zi trebuie să ții încălzirea pornită iarna ca să nu risipești bani. Sfaturile experților
Digi FM
Fiica secretă a lui Vladimir Putin, confruntată pe străzile din Paris de un jurnalist ucrainean: „Îmi pare...
Pro FM
Alina Eremia, de nerecunoscut cu părul scurt. Fanii nu au fost încântați de look-ul artistei: „Nu ți se...
Film Now
Gwyneth Paltrow admite că se simte „singură” în timpul sărbătorilor din cauza soțului ei, Brad Falchuk: „E un...
Adevarul
Bărbat acuzat de omor, după ce și-a lăsat iubita să moară de frig pe cel mai înalt munte din Austria
Newsweek
Dosarele de pensie blochează CCR. Mii de cazuri întârziate cu 3 ani. Cum pierd bani pensionarii? DOCUMENT
Digi FM
Ordinea pe buletinul de vot pentru Primăria Capitalei la alegerile din 7 decembrie 2025. 17 candidați, un...
Digi World
Ce este guturaiul, cea mai frecventă boală de sezon la copii. Care sunt semnalele de alarmă la care părinții...
Digi Animal World
Animal rar, surprins de camerele de supraveghere ale unei case din Pennsylvania. Toți s-au uimit de...
Film Now
Emma Heming, despre decizia dureroasă de a-l muta pe Bruce Willis într-o altă casă: „Dacă nu ești acolo 24/7...
UTV
De ce este Theo Rose atât de slabă. Artista explică motivul din spatele siluetei și spune cu ce se confruntă