HARTĂ Toată România va fi sub avertizare de ploi și vânt puternic. Zonele afectate de cod portocaliu

Data actualizării: Data publicării:
O umbrelă ținută de un copil este dată peste cap de vânt, în București, pe 24 octombrie 2017.
Foto: Octav Ganea/Inquam Photos

Meteorologii au prelungit și extins avertizările meteo de vânt puternic în toată țara. Avertizarea cod portocaliu este valabilă pentru mâine. De asemenea, a fost emis un cod galben de instabilitate atmosferică valabil pentru următoarele trei zile.

Potrivit ANM, în intervalul 13 martie, ora 02 - 15 martie, ora 18, se vor înregistra instabilitate atmosferică, cantități de apă însemnate, intensificări ale vântului. Pentru aceste fenomene, meteorologii au emis cod galben.

Vor fi averse în cea mai mare parte a țării, pe alocuri însoțite de descărcări electrice, iar îndeosebi în Carpații Occidentali, nordul Carpaților Orientali, vestul Carpaților Meridionali și în nordul Olteniei, în intervale scurte de timp sau prin acumulare, vor fi cantități de apă de 15...25 l/mp și local de peste 40 l/mp. Izolat va cădea grindină. Vor fi intensificări ale vântului, joi în toate regiunile, cu viteze mai mari în vest, est și sud-est, precum și la munte, iar vineri și sâmbătă în special în zonele de munte și în vestul și centrul teritoriului.

De asemenea, mâine va fi cod portocaliu de intensificări puternice ale vântului.

În județele Constanța, Tulcea, estul județelor Călărași și Ialomița, Brăila, Galați Vaslui, Caraș-Severin, Timiș, Arad, Bihor, Hunedoara, Alba și zona montană a județului Cluj vor fi intervale cu intensificări puternice ale vântului. În general rafalele vor fi de 70...85 km/h, iar în zona montană înaltă, de peste 120 km/h.

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Schimbarea uriaşă observată la Nicuşor Dan! Mulţi sunt îngrijoraţi, ce se întâmplă cu preşedintele este...
Digi FM
Delia, reacție după ce a fost criticată pentru felul în care a fost surprinsă la ceremonia de învestire a lui...
Pro FM
CRBL, adevărul despre divorțul de Elena Viscu: „Au existat încercări!” Care a fost momentul când au decis să...
Film Now
Puștiul fenomen din „Adolescence” a crescut considerabil în ultimele luni. Owen Cooper l-a depășit deja la...
Adevarul
American mutat la Brașov, uluit de prețurile din România: „Nu-mi vine să cred ce am cumpărat cu 45 de dolari”
Newsweek
Toți pensionarii au pierdut 140 de lei la pensie. Cum le-a băgat statul mâna în buzunar?
Digi FM
Interesul pentru prevenție este în creștere în România, însă adoptarea obiceiurilor zilnice necesită în...
Digi World
Sfârșitul Universului va veni mai devreme decât se prevedea, cred oamenii de știință olandezi
Digi Animal World
Ce a pățit un bărbat care aștepta la semafor pe un scuter? Imagini virale cu un câine care l-a „luat” prin...
Film Now
Pierce Brosnan și Helen Mirren, în primul lor film împreună, la 45 de ani de când împărțeau ecranul în „The...
UTV
Bianca Censori, din nou goală pe Instagram. Soția lui Kanye West, acuzată de „indecență publică”