Martie aduce temperaturi de până la 25 de grade. Meteorolog: România traversează „o perioadă cu variaţii termice foarte puternice”

Data publicării:
copil, primavara, flori
Foto: Shutterstock

Meteorologii anunţă pentru acest final de săptămână temperaturi mai mari şi cu 10 grade Celsius faţă de cele normale perioadei, însă nu exclud posibilitatea ca săptămânile viitoare să mai aducă şi scurte episoade cu temperaturi mai scăzute.

"Încălzirea pe care o aşteptăm acum înseamnă o creştere a temperaturilor pe parcursul zilelor viitoare care să fie cu mai mult de 10 grade, în unele zone, faţă de media climatologică a perioadei şi, bineînţeles, cu mult mai mult faţă de perioada cu ger din februarie. S-a întâmplat şi în alţi ani ca primăvara să înceapă în forţă, cu temperaturi ridicate, dar apoi să mai lase loc perioadelor cu temperaturi mai scăzute. De altfel, se ştie că luna martie, prin definiţie, este una capricioasă, una care poate avea perioade cu vreme cu aspect de început de sezon cald şi alte perioade cu vreme mai degrabă cu aspect de sfârşit de iarnă. Acum am intrat într-o astfel de perioadă cu caracteristici de început de sezon cald", a declarat, pentru Agerpres, Florinela Georgescu, director Prognoză Meteorologică în cadrul Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM).

Potrivit acesteia, în ultimele ore, în zona de sud a ţării s-au dezvoltat norii specifici sezonului cald, iar România traversează, din punct de vedere meteorologic, "o perioadă cu abateri foarte mari, cu variaţii termice foarte puternice", având în vedere încălzirea din prima parte a lunii martie, după zilele cu temperaturi foarte scăzute de la final de februarie.

"Suntem într-o perioadă într-adevăr remarcabilă din punctul de vedere al evoluţiei termice şi aceasta pentru că, la scară europeană, circulaţia maselor de aer a fost una destul de activă, de altfel caracteristică sfârşitului de iarnă. Repet: nu putem exclude total posibilitatea ca săptămânile viitoare să mai aducă şi scurte episoade cu temperaturi mai scăzute, pentru că am văzut la sfârşitul lui februarie cum dinspre regiunile arctice există acum, la sfârşitul iernii, firesc de altfel, posibilitatea ca mase de aer foarte reci să îşi croiască drum până spre partea de sud, sud-est a continentului", a adăugat Florinela Georgescu.

Aceasta a precizat că estimările pentru următoarele patru săptămâni ale Centrului European de Prognoză Meteorologică indică temperaturi apropiate sau uşor peste cele normale pentru această perioadă şi este de aşteptat ca regimul precipitaţiilor să fie unul în general deficitar.

Florinela Georgescu a explicat că, în luna martie, se pot înregistra temperaturi care depăşesc 20 de grade şi ajung chiar la 25 de grade Celsius spre sfârşitul lunii, iar, în zonele depresionare, mercurul din termometre poate coborî, în nopţile următoare, până la minus 10 grade Celsius.

"Pe de altă parte, rămâne posibilitatea ca în nopţile cele mai reci, cum se va întâmpla în următoarele nopţi ale acestei săptămâni, în zonele depresionare, temperaturile să mai coboare spre limita gerului, adică înspre minus 10 grade. Nu este o evoluţie anormală aceasta. Este, clar, trecerea de la sezonul rece spre sezonul cald, dar în contextul anomaliilor pe care le înregistrăm în ultimii ani, cel mai mult ne atrage atenţia şi urmărim evoluţia regimului de precipitaţii, forma precipitaţiilor şi posibilitatea ca acestea, în situaţia în care acestea trec în forma solidă, să fie însoţite de intensificări ale vântului. Altfel spus, posibilitatea de apariţie, pe durată scurtă, a fenomenului de viscol. Am avut astfel de manifestări, în ultimii ani, în a doua parte a lunii martie şi chiar la începutul lunii aprilie", a adăugat meteorologul.

Georgescu a precizat că există o "probabilitate foarte scăzută în acest moment" ca astfel de fenomene să apară, subliniind că în această perioadă, "au mai puţină forţă" decât iarna, dar pot provoca pagube, mai ales dacă ele coincid cu perioada de înflorire a pomilor fructiferi.

În ceea ce priveşte celelalte luni ale primăverii, estimările Centrului European de Prognoză indică faptul că fiecare dintre acestea poate avea, în medie, un regim al temperaturilor peste cel normal.

Pentru perioada Sărbătorilor de Paşte, există posibilitatea ca vremea să fie schimbătoare, cu zile calde, cu temperaturi spre 25 de grade Celsius şi perioade cu instabilitate, a subliniat Florinela Georgescu, menţionând că este devreme, în acest moment, de făcut o prognoză pentru acea perioadă.

"Marea este frumoasă în orice anotimp, dar la sfârşitul lui aprilie apa mării este rece", le transmite meteorologul celor care iau în calcul o vacanţă la mare în perioada sărbătorilor de Paşte şi la început de mai.

Cât despre munte, nu sunt excluse fenomenele de instabilitate atmosferică în acea perioadă.

Reprezentanţa ANM a vorbit şi despre fenomenele extreme arătând că, în contextul modificărilor climatice, acestea presupun că "trebuie să luăm în considerare apariţia unor manifestări de vreme mai severă în anotimpul nepotrivit". Georgescu a adăugat că aceste manifestări - cum sunt posibilele viscole târzii, sau norii de furtună, ploile însoţite de descărcări electrice, specifice verii, dar care se produc primăvara - nu durează perioade lungi de timp.

Florinela Georgescu a mai spus că meteorologii urmăresc "cu foarte mare atenţie" regimul precipitaţiilor după o toamnă cu ploi puţine şi o iarnă secetoasă, subliniind că solul are mare nevoie de apă.

Editor : A.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Prima apariție oficială a Mirabelei Grădinaru alături de Nicușor Dan. Ținuta și gesturile ei au atras toate...
Digi FM
Olga, iubita lui CRBL, declarații despre cât de importanți sunt banii pentru ea într-o relație: „Se duc toți...
Pro FM
Hailey Bieber, fără machiaj, în colanți scurți și top transparent, după un antrenament de pilates în LA
Film Now
Prietenii lui Jennifer Aniston, îngrijorați de relația cu Jim Curtis. Apropiat: „Ar trebui să pună frână!”
Adevarul
Cât aur și câte bogății au luat romanii din Dacia. Cum au îmbogățit dacii Imperiul Roman
Newsweek
Judecătorii CCR cu 50.000 lei pensie specială au decis: Pensia contributivă de 3.000 lei este mare
Digi FM
Ce i-a spus Bob Geldof lui Freddie Mercury înainte de Live Aid 1985, votat cel mai bun concert rock din lume...
Digi World
O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15...
Digi Animal World
Val de reacții după ce o femeie a spus că își lasă câinele singur în curte toată ziua: „Vă rog să citiți...
Film Now
Sacha Baron Cohen, după ce și-a transformat total fizicul: Am început puternic criza vârstei de mijloc
UTV
Cum arată vila Mihaelei Rădulescu din Monaco, locul unde și-a petrecut 10 ani alături de Felix: „Acum fac...