Meteorologii anunță un nou episod de ger și ninsori în weekend. În București, temperaturile vor ajunge și la -8 grade Celsius

Data actualizării: Data publicării:
barbat, frig, iarna
Un nou episod de vreme geroasă şi ninsoare va afecta România la sfârşitul acestei săptămâni. Foto: Shutterstock

Un nou episod de vreme geroasă şi ninsoare va afecta România la sfârşitul acestei săptămâni, după ce în zilele de joi şi vineri vor fi temperaturi relativ ridicate. În Capitală se va ajunge chiar la minus 8 grade Celsius, iar vântul, chiar şi moderat, va accentua senzaţia de frig, anunţă meteorologii.

”În Capitală ne aşteptăm ca în noaptea de vineri spre sâmbătă să consemnăm, la începutul nopţii, precipitaţii sub formă de ploaie, după care, spre sfârşitul intervalului, lapoviţe şi ninsori, iar duminică, predominant ninsori. Duminică, în Capitală, doar o maximă de unu-două grade, iar minimele vor fi foarte coborâte chiar şi la începutul săptămânii viitoare, când se menţine masa de aer rece care va aduce din nou scăderi la valori sub pragul de ger nu numai în depresiuni, dar şi în zonele mai joase de relief, spre minus 7, minus 8 grade Celsius”, a afirmat directorul Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), Elena Mateescu, miercuri seară, la Antena 3, potrivit News.ro.

Ea a adăugat că, şi în condiţiile unui vânt moderat, senzaţia de frig va fi una accentuată.

”Deja duminică precipitaţiile vor fi predominant sub formă de ninsoare, dar după aceea, în condiţiile unui cer senin, scăderea regimului de temperatură, atât pe parcursul zilei, dar mai ales al nopţilor, cu siguranţă va însemna minime foarte coborâte. În Bucureşti, posibil să ne apropiem de minus 8, minus 6 grade Celsius, în zona preorăşenească posibil chiar mai coborâte, dar în condiţiile în care vom avea chiar şi intensificări moderate ale vântului, senzaţia de frig va fi mult accentuată”, a precizat directorul ANM.

Editor : A.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Rusia a declanșat un război electronic de bruiaj pe teritoriul României. Ce înseamnă asta şi cum ne afectează
Digi FM
Jennifer Lopez și Ben Affleck, apariție surprinzătoare după zvonurile de divorț. De ce locuiesc separat?
Pro FM
Anghel Damian, adevărul despre începutul relației cu Theo Rose, după despărțirea de Lia Bugnar: „Am fost...
Film Now
Fiica Siennei Miller, prima apariție pe covorul roșu. Puștoaica de 11 ani seamănă leit cu mama sa celebră
Adevarul
Scrisoarea emoționantă a unor copii care suferă de boli incurabile, către un medic
Newsweek
6.400 lei pensie la recalculare deși are mai puțin de 40 de ani munciți. Câți bani ia în plus?
Digi FM
Ce avere are Tavi Colen. Artistul deține pe dealul Mitropoliei o casă și un teren de 1000 mp
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Reacția unei pisici când o șopârlă își desprinde coada pentru a scăpa din ghearele ei: „Nu știe ce s-a...
Film Now
Kevin Costner, apariție rară alături de cinci dintre cei șapte copii ai săi, la Cannes. Actorul, în lacrimi...
UTV
(FOTO) Jennifer Lopez si Ben Affleck, prima aparitie impreuna dupa zvonurile divortului. Vezi cum au fost...