Nu vom avea zăpadă nici în ianuarie. Meteorologii spun că temperaturile vor urca la valori nefirești pentru această lună

Data actualizării: Data publicării:
sanie atarnata in cui
Meteorologii anunță încă o lună de iarnă fără zăpadă. FOTO: Getty Images

Nu vom avea parte de zăpadă nici în luna ianuarie, decât în zonele de munte, iar temperaturile rămân mai ridicate față de cele normale. 

O masă de aer cald, care a pătruns în România prin sud, a adus temperaturi neobișnuite de 12, chiar 15 grade Celsius, în condițiile în care ziua temperaturile ar trebui să fie mai aproape de zero grade Celsius.

Elena Mateescu, director ANM: "Pe parcursul săptămânii viitoare discutăm de ninsori la altitudini de peste 1.700 de metri și în restul țării de ploaie. La începutul săptămânii viitoare, în partea sudică a țării vor fi cantități semnificative de precipitații, iar la peste 1.700 de metri, unde vor fi ninsori, discutăm și de rafale ce vor putea depăși 80 - 90 km pe oră.

Fiecare săptămână începând din 4 ianuarie până la 1 februarie, cea de-a doua lună din această iarnă, păstrează la acest moment semnalul unor valori de temperaturi ridicate în toate regiunile.

Dacă astăzi, în bună parte din țară valorile de temperatură vor fi mai mari de 10 grade, este posibil ca marți-miercuri, să discutăm de valori mai mari de 14 grade în partea de sud-est a țării."

Meteorologii au anunțat cum va fi vremea în următoarele patru săptămâni: temperaturi mult peste normalul perioadei și ploi în cantități excedentare.

Săptămâna 04.01.2021 – 11.01.2021

Temperaturile vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru această perioadă, în toate regiunile, cu o abatere termică pozitivă mai accentuată în cele sud-estice. Va ploua excedentar în toate țara, dar mai ales în zonele montane și sub-montane din jumătatea sudică a țării.

Săptămâna 11.01.2021 – 18.01.2021

Temperatura medie a aerului va avea valori apropiate de cele normale pentru acest interval, la nivelul întregii țări, posibil ușor mai ridicate în sud-est. Cantitățile de precipitații vor fi excedentare în toate regiunile, dar mai ales în jumătatea nordică a țării.

Săptămâna 18.01.2021 – 25.01.2021

Temperaturile medii ale aerului vor fi ușor mai ridicate decât cele normale pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României. Regimul pluviometric estimat pentru această perioadă va fi în general apropiat de cel normal pentru acest interval, posibil ușor mai ridicat în nord-vest.

Săptămâna 25.01.2021 – 01.02.2021

Mediile valorilor termice se vor situa în general în jurul celor normale pentru acest interval, posibil ușor mai ridicate în regiunile sudice. Cantitățile de precipitații vor putea fi excedentare în toată țara, dar mai ales în zonele montane din vestul țării.

 

Editor : Georgiana Marina

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Richard Gere și Uma Thurman au făcut show la Cannes 2024. S-au distrat de minune la ședința foto pentru „Oh...
Pro FM
Regimul draconic pe care-l urmează Shania Twain ca să se mențină în formă. Artista are 58 de ani, dar arată...
Film Now
Brad Pitt și Ines de Ramon, gesturi de tandrețe în public. Și-au savurat cafeaua la o plimbare romantică pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
Ion Dichiseanu, adevăratul Don Juan al filmului românesc. A fost iubitul unei dive mondiale
Digi FM
Imagini cu erupţia vulcanului Ibu din Indonezia, pe fundalul fulgerelor
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Modul inedit prin care se relaxează un porcușor de Guineea. Adoră ca stăpâna lui să-i cânte la pian
Film Now
Cum arată azi, la 83 de ani, Faye Dunaway, frumoasa blondă din "Bonnie and Clyde". Apariție rară cu fiul ei...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...