Video Ploi și lapoviță, în aproape toată țara. Meteorologii anunță și temperaturi de până la -15°

Data actualizării: Data publicării:
Ninsoare în București,
FOTO: Inquam Photos / Stefan Constantin

Meteorologii anunță ploi și lapoviță în mare parte din țară, iar, începând din această seară, temperaturile vor scădea brusc. La începutul săptămânii viitoare, vor predomina precipitațiile, iar în estul Transilvaniei se vor înregistra până la -15°C. De Crăciun, vremea va fi închisă, cu ploi în București și ninsori la munte, iar temperaturile vor atinge 6°C în Capitală și minime de -5°C în restul țării.

Elena Mateescu, director ANM, a explicat, într-o intervenție la Digi24, că, deși vremea, astăzi, 22 decembrie, va fi „normală din punct de vedere termic”, urmează ca pe parcursul nopții temperaturile să scadă brusc, mai ales în zonele depresionare din estul Transilvaniei, unde termperaturile vor ajunge chiar și până la -15 grade Celsius.

În restul țării, mai ales pe litoralul românesc, minimele vor înregistra 1°C sau 2°C. În București, va urma, de asemenea, o noapte rece, cu minime de până la -3°C sau -5°C. 

Există posibilitatea intensificării vântului, dar, în general, regimul de temperaturi și precipitații nu va varia semnificativ de la o zi la alta.

În debutul săptămânii viitoare, vor predomina precipitațiile, la munte se vor semnala ninsori, iar vântul va avea intensificări de până la 70 km/h. Temperaturile maxime vor atinge 6 grade, iar minimele vor scădea până la -15 grade.

Cum va fi vremea de Crăciun

De Crăciun, vremea va fi închisă. Va ninge la munte, iar precipitații vor fi posibile în centrul și nord-estul țării. Ploile vor fi predominante, iar temperatura maximă va ajunge la 5 grade, cu minime de -5 grade.

În București, de Crăciun, nu va ninge, iar precipitațiile vor fi sub formă de ploaie. Maximele vor fi de 6 grade, iar minimele vor fi pozitive, de 2 grade Celsius.

„Este un Crăciun cu un regim termic apropiat de normele specifice acestei perioade, ecartul se apropie de normele specifice datelor din calendar, comparativ cu anii anteriori, când se înregistrau temperaturi de până la 20 de grade Celsius”, a transmis Elena Mateescu.

0 seconds of 0 secondsVolume 90%
Press shift question mark to access a list of keyboard shortcuts
Scurtături Tastatură
Shortcuts Open/Close/ or ?
Redare/PauzăSpațiu
Mărește Volumul
Micșorează Volumul
Caută înainte
Caută înapoi
Subtitrare Pornită/Oprităc
Ecran complet/Ieși din modul Ecran completf
Suprimare Sunet/Activare Sunetm
Decrease Caption Size-
Increase Caption Size+ or =
Caută %0-9
00:00
00:00
00:00
 

Editor : Ș.A.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Amenda pe care o primesc românii care nu pot justifica banii cash. În Europa se dau sancţiuni uriaşe
Digi FM
Femeia care a renunțat la deodorant, șampon și pastă de dinți. Soluția pe care a găsit-o pentru igienă...
Pro FM
Justin Bieber ar avea datorii de milioane de dolari, potrivit apropiaților: „Se confruntă cu propriii demoni”
Film Now
Cum a sărbătorit Daniel Craig obținerea rolului James Bond: Eram în supermarket, aveam căruciorul plin cu...
Adevarul
Trump îşi arată „prietenia” faţă de Putin printr-o invitaţie directă de a cuceri Ucraina. Europa, în alertă
Newsweek
Care pensionari trebuie să restituie bani din pensie? Ministerul Muncii a dat ordinul
Digi FM
O româncă a fost bătută și umilită de personalul unui hotel din Turcia: „Eram în şoc. Am început să plâng...
Digi World
Ce este sindromul inimii frânte și cât de periculos este. O despărțire sau pierderea unei persoane dragi face...
Digi Animal World
Un animal misterios le dă fiori oamenilor din Colorado: „Ar putea fi un Chupacabra?”. Imaginile sunt virale
Film Now
Ce face și cum arată acum Robert Powell, actorul din Iisus din Nazaret. Viața i s-a schimbat complet
UTV
Sofía Vergara, apariție incendiară în bikini la piscină. Actrița în vârstă de 52 de ani e pregătită pentru...