Prognoză specială pentru București. Sunt anunțate ploi torențiale, descărcări electrice și vânt până joi dimineața

Data publicării:
bucuresti ploaie nori meteo vreme
Foto: GettyImages

În București, vremea se va menţine în general instabilă, mai ales în cursul după-amiezelor şi la începutul nopţilor, pe parcursul următoarelor trei zile, conform Administraţiei Naţionale de Meteorologie, citată de Agerpres.

Astfel, în intervalul 23 iunie, ora 10:00 - 25 iunie, ora 10:00, în Capitală, vor fi averse cu caracter torenţial, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului.

De asemenea, sunt estimate condiţii de grindină, în tot intervalul de prognoză urmând să se acumuleze cantităţi importante de apă, iar pentru secvenţe scurte de timp se vor depăşi 15 - 25 l/mp.

Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 26 şi 28 de grade Celsius, iar minimele vor oscila în ecartul 15 - 17 grade Celsius.

Meteorologii au prelungit, marţi, avertizarea Cod portocaliu de furtuni, valabile în peste trei sferturi din ţară, şi au emis un Cod galben de instabilitate atmosferică, ce vizează zone din 13 judeţe şi Municipiul Bucureşti, ambele alerte valabile până miercuri noapte.

Totodată, în intervalul 24 iunie, ora 2:00 - 25 iunie, ora 10:00, va intra în vigoare o atenţionare Cod galben de vreme instabilă ce va afecta cea mai mare parte din ţară.

ANM precizează că, în funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice, va actualiza avertizările emise marţi.

Editor: Cristina Iancu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Dezvăluiri după ce Simona Halep a abandonat la Trophee Clarins. Ce a pățit înainte de primul tur de la Paris
Digi FM
Adriana Bahmuțeanu, revoltată după ce Selly a ținut un discurs la NATO: „Ce legătură are el, de ce nu...
Pro FM
CRBL ar avea o nouă iubită, la nici două luni de când a anunțat divorțul de soție. Tânăra care l-ar fi...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Cum ar arăta Bucureștiul dacă politicienii s-ar ține de promisiunile din campanie
Newsweek
Franța dă Ucrainei rachete Aster de apărare aeriană. România nu dă Patriot, deși „nu e descoperită"
Digi FM
Soția lui Cristi Tănase, acuzații teribile la adresa lui: „A strâns-o pe mama de gât!” Fotbalistul, extrem de...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Când ar fi apărut problemele dintre Jennifer Lopez și Ben Affleck. Un apropiat a rupt tăcerea: „Nu erau pe...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...