Meteorologii au actualizat joi avertizările de vreme rea. Șapte județe din estul și sud-estul țării sunt sub cod galben de ploi puternice până la ora 18. Un alt cod galben de vânt puternic, pentru aceeași regiune, este valabil până la ora 21.00. Din această seară și până vineri la ora 18.00, județul Constanța și estul județului Tulcea se vor afla sub cod galben de ploi torențiale și vânt puternic.
Cod galben de ploi puternice în șapte județe
Astfel, primul cod galben de ploi puternice emis joi de Administrația Națională de Meteorologie este valabil joi, între orele 10.00-21.00, când în județele Neamț, Bacău, Vaslui, Galați, Vrancea, Tulcea și Constanța vor fi perioade cu averse. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 15...20 l/mp și izolat de peste 25 l/mp.
Cod Galben de ploi și vânt Foto ANM
Opt județe se vor confrunta cu intesificări ale vântului
Al doilea cod galben emis de ANM se referă la intensificări ale vântului. Avertizarea este valabilă joi, în intervalul orar 10.00 - 21.00. În perioada menționată, în județele Galați, Vrancea, Buzău, Brăila, Ialomița, Călărași, Constanța și Tulcea, temporar vântul va prezenta intensificări cu viteze în general de 50...60 km/h.
Ploi și vânt pe litoral
Sfârșitul zilei aduce un nou cod galben de ploi puternice și intensificări ale vântului, valabil în județul Constanța și estul județului Tulcea. Avertizarea va fi valabilă în intervalul 19 septembrie, ora 21.00 - 20 septembrie, ora 18.00. În intervalul menționat, pe litoral vântul va continua să prezinte intensificări, cu viteze de 50...55 km/h și temporar 60...65 km/h. Local în județul Constanța, în prima parte a nopții vor fi averse, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi în general de 20...30 l/mp.
Cod galben de vreme rea pe litoral Foto ANM
Local și temporar vor fi intensificări ale vântului și în regiunile sudice, precum și la munte.
Cum va fi vremea la București
Joi, valorile termice diurne, mai scăzute față de ziua precedentă, se vor situa sub mediile multianuale specifice acestei date. Cerul se va înnora treptat, iar în a doua parte a zilei și la începutul nopții, trecător va ploua. Vântul va sufla în general moderat, cu viteze de 30...35 km/h. Temperatura maximă se va situa în jurul a 20 de grade, iar cea minimă va fi de 11...13 grade.
Vineri, temperaturile vor fi aproapiate de normalul climatologic al datei. Cerul va fi temporar noros, iar vântul va prezenta unele intensificări, cu viteze de 40...45 km/h. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 24 de grade.
Nouă ne pasă ca datele tale personale să rămână confidențiale
Noi și partenerii noștri 142 stocăm și/sau accesăm informații pe dispozitivul dvs., precum identificatorii cookie unici pentru prelucrarea datelor cu caracter personal. Puteți accepta sau gestiona alegerile dvs. făcând clic mai jos sau în orice moment, pe pagina cu politica de confidențialitate. Aceste alegeri vor fi raportate partenerilor noștri și nu vă vor afecta navigarea.Mai multe detalii
Noi si partenerii nostri (retelele de socializare si agentiile de publicitate partenere, precum si furnizorii nostri de servicii de date analitice) prelucram date pentru a permite website-ului sa functioneze, pentru a personaliza continutul si anunturile publicitare afisate in functie de interesele si/sau profilul dvs., pentru a va oferi functionalitati aferente retelelor de socializare si pentru a analiza traficul pe website. Beneficiati de drepturile prevazute de art. 15-22 din GDPR in legatura cu prelucrarea datelor cu caracter personal. Aceste drepturi pot fi exercitate prin modalitatea indicata aici. Prin click pe “ACCEPT TOATE”, acceptati folosirea tuturor Tehnologiilor de tip Cookie, care implica inclusiv acceptul dvs. cu privire la stocarea/accesarea informatiilor de catre Vendor-ii cu care colaboram. Prin click pe “VREAU SA MODIFIC SETARILE INDIVIDUAL” puteti schimba preferintele in mod individual, mai putin cele legate de cookie strict necesare pentru functionarea website-ului.
Atât noi, cât și partenerii noștri prelucrăm datele pentru a oferi:
Stocarea și/sau accesarea informațiilor de pe un dispozitiv. Utilizarea profilurilor pentru selectarea conținutului personalizat. Dezvoltarea și îmbunătățirea serviciilor. Măsurarea performanței reclamelor. Utilizarea profilurilor pentru selectarea publicității personalizate. Crearea profilurilor de conținut personalizat. Crearea profilurilor pentru publicitate personalizată. Măsurarea performanței conținutului. Înțelegerea publicului prin statistici sau combinații de date din surse diferite. Utilizarea de date limitate pentru a selecta publicitatea. Utilizarea datelor limitate pentru a selecta conținutul. Date precise de geolocație și identificarea prin scanarea dispozitivului.