Vremea în ultima zi a minivacanței de Anul Nou

Data actualizării: Data publicării:
Wind And Rain Hit The UK
Foto: Gulliver/Getty Images

Vremea se va menţine caldă şi marţi în majoritatea zonelor ţării, cu temperaturi maxime de 11-12 grade, dar cu probabilitate mare de precipitaţii.

Wind And Rain Hit The UK
Foto: Gulliver/Getty Images

La munte vremea se răceşte, iar temperaturile medii vor ajunge să fie negative şi în timpul zilei. 

Atmosfera va fi închisă în aproape toată ţara. Ploile va căderea în special în zonele de câmpie, în cele deluroase va fi şi lapoviţă, iar la altitudini mari vor predomina ninsorile. Pe suprafeţe restrânse, cantităţile de apă acumulate vor putea depăşi 15l/mp. Vântul va prinde putere în vest, sud-est şi pe creste. Temperaturile, în continuare mai ridicate decât cele normale, vor fi cuprinse între 3 grade în nordul Moldovei şi 12 grade Celsius în Dobrogea.

De miercuri, temperaturile vor scădea uşor în toată ţara, însă spre finalul săptămânii se va încălzi din nou şi vor fi maxime de 12-13 grade, spun meteorologii.  Temperaturile vor fi cu cel puţin 10 grade peste normalul acestei perioade.

Cerul va fi, marţi, mai mult înnorat şi în Bucureşti, iar din când în când va ploua slab. În aceste condiţii, valorile de temperatură ajung la 8 grade Celsius. Locuitorii Capitalei vor avea parte de o vreme uşor mai caldă decât în mod obişnuit şi în perioada următoare. Totuşi, soarele va sta mai mult ascuns în nori, iar în prima a zilei de joi vor mai cădea şi câteva picături de ploaie. Presiunea aerului nu va suferi modificări importante, în timp ce vântul va sufla cel mult moderat.

Conform prognozei pe următoarele două săptămâni, în cea mai mare parte a ţării temperaturile nu vor coborî sub 5 grade, iar valorile termice se vor menţine peste mediile multianuale.

(surse: News.ro, Digi24)

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Katy Perry și Orlando Bloom, doi părinți care își adoră fetița. Imagini rare din viața de zi cu zi a celor...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...