Editorial 5 moduri prin care Garanția pentru copii va schimba în bine viața copiilor din România

Data publicării:
Anna Riatti
Anna Riatti
Reprezentantă UNICEF în România
Anna Riatti are peste 20 de ani de experiență în cooperare internațională, dintre care 18 ani în cadrul UNICEF dedicați promovării și protecției drepturilor copiilor și adolescenților. De-a lungul carierei sale, a promovat întotdeauna parteneriatele și alianțele solide cu autorități la nivel național și local, cu agențiile ONU și partenerii internaționali, societatea civilă, sectorul privat și cu tinerii.
Anna-Riatti_avatar_1697025970
Annei Riatti, Reprezentanta UNICEF în România. Foto: UNICEF

Planul Național de Acțiune privind Garanția pentru Copii, adoptat de Guvernul României în octombrie anul trecut și a cărui implementare a început, are un potențial uriaș de a schimba viețile copiilor din România, unde 41,5% dintre ei sunt expuși riscului de sărăcie și excluziune socială.

Garanția pentru copii va accelera accesul efectiv la un nivel minim de servicii pe care trebuie să le furnizăm tuturor copiilor, dar mai ales celor mai vulnerabili. Punerea în aplicare a planului de acțiune va duce la o schimbare sistemică pentru copiii din România. Potrivit acestuia, principalii beneficiari vor fi copiii afectați de sărăcie și excluziune socială, copiii care trăiesc în mediul rural, copiii cu dizabilități, copiii romi, copiii din familii de migranți, mamele minore, dar și alte categorii de copii vulnerabili, inclusiv copii ai străzii, copiii cu părinți deținuți, copiii victime ale diferitelor forme de violență, copiii dependenți de droguri psihotrope, copiii victime ale traficului de persoane, copiii aflați în conflict cu legea, copiii aflați în îngrijire alternativă și copiii neînsoțiți și separați. Este o ocazie unică pentru generațiile prezente și viitoare de a beneficia de un set coerent de măsuri finanțate de la bugetele naționale și locale și de Uniunea Europeană, care urmează să fie puse în aplicare într-un interval de timp bine definit, până în 2030.

Iată câteva aspecte importante:

  • Planul de acțiune al Garanției pentru copii are ca scop reducerea numărului de copii afectați de sărăcie și excluziune socială. Până în 2030, acest număr ar trebui să scadă cu cel puțin 500 de mii de copii față de valoarea înregistrată în 2021. Copiii trebuie să fie ajutați cât mai curând posibil, prin scoaterea familiilor din sărăcie și excluziune socială și prin oferirea de oportunități și servicii care pot reduce efectiv lipsurile materiale. Măsurile care pot juca un rol esențial în acest sens sunt extinderea implementării pachetului minim de servicii, pe care UNICEF l-a testat cu succes în 45 de comunități și care a fost transpus în legislație, precum și modelul centrelor comunitare integrate, de asemenea testat de UNICEF în România.

  • Planul național de acțiune privind Garanția pentru copii va crește participarea copiilor, deoarece vom dezvolta instrumente și mecanisme de participare adaptate copiilor în diverse sectoare, precum sănătatea, protecția copilului, educația și justiția. Ascultarea vocii copiilor și creșterea participării lor la deciziile care îi afectează sunt drepturi la care România s-a angajat în urmă cu 34 de ani, când a ratificat Convenția ONU privind drepturile copilului.

  • Pentru a face o schimbare reală pentru copii, Planul Național de Acțiune pentru Garanția pentru copii se concentrează pe prevenție. Trebuie ca toți copiii și toate familiile să obțină sprijin de la asistenții sociali și de la serviciile sociale din fiecare comunitate. Trebuie ca toți copiii să fie înscriși la școală. Trebuie ca toți copiii să fie vaccinați împotriva bolilor care pot fi prevenite și să aibă o alimentație mai bună și mai sănătoasă. Toți copiii ar trebui să fie înregistrați la un medic de familie, în special în zonele rurale vulnerabile. Luarea acestor măsuri acum înseamnă mai puține cheltuieli în viitor și o situație mai bună pentru copii și adolescenți.

  • Copiii au dreptul la educație incluzivă de calitate. Copiii trebuie să beneficieze de educație de calitate încă de la vârste fragede, indiferent de locul în care locuiesc. Planul național de acțiune al Garanției pentru copii se concentrează pe reducerea drastică a ratei abandonului școlar. Consecințele abandonului școlar al copiilor le afectează viețile de viitori adulți. Uneori, impactul negativ se extinde la generațiile viitoare. Extinderea programului care oferă o masă caldă copiilor din școlile cu risc ridicat de abandon școlar este o măsură specifică din planul de acțiune care se referă atât la educație, cât și la o mai bună nutriție.

  • Siguranța copiilor noștri va fi sporită prin măsurile incluse în Planul de acțiune, care include campanii de conștientizare, dar și un sistem național de înregistrare și centralizare a rapoartelor privind violența împotriva copiilor. În lumea conectată și rapidă în care trăim, nu ne putem permite să nu acționăm și împotriva violenței online. Copiii trebuie să fie protejați de hărțuire și abuzuri și în lumea virtuală, trebuind să învețe să rămână în siguranță într-un mediu online din ce în ce mai agresiv, în care dezinformarea creează victime reale. Sănătatea lor mintală este în joc, iar părinții și profesorii au nevoie de cunoștințe pentru a aborda acest aspect. Putem contribui la o schimbare importantă - iar planul de acțiune include măsuri în acest domeniu - prin formarea profesorilor, a asistenților sociali și a părinților, printre altele.

UNICEF a sprijinit Garanția pentru copii la nivel european încă de la crearea sa în 2020, inclusiv prin testarea implementării sale în șapte state membre. În România, UNICEF a sprijinit dezvoltarea Planului Național de Acțiune și continuă în prezent acest sprijin. Vom continua să colaborăm cu autoritățile în mai multe domenii, inclusiv consolidarea și digitalizarea cadrului de monitorizare și evaluare a Planului Național de Acțiune; dezvoltarea unui sistem de planificare bugetară și de urmărire a cheltuielilor pentru a completa monitorizarea programatică prin evaluarea și direcționarea cheltuielilor (inițial fonduri UE) legate de Plan; sprijinirea procesului de localizare a Garanției pentru copii.

După cinci ani în care ne-am confruntat cu efectele unei pandemii și ale unui război în regiune, Garanția pentru copii reprezintă oportunitatea majoră a deceniului de a influența viitorul României, eradicând sărăcia și excluziunea sistemică a copiilor, prin furnizarea și asigurarea accesului tuturor copiilor la servicii integrate și orientate spre nevoile lor. Cu dedicarea, resursele și cunoștințele potrivite, putem începe din nou să construim o Românie pentru fiecare copil.

Partenerii noștri