De la panică la empatie: cum arată, de fapt, „generația festival”


Săptămâna trecută am fost la cel mai mare festival de muzică de pe litoral.
Nu, n-am fost să dansez, nici să fac poze pentru social media. Am fost acolo pentru un motiv mult mai serios: să fim alături de tineri cu un proiect pilot de reducere a riscurilor — THE SAFE ZONE. Un spațiu sigur, prietenos, chiar în mijlocul festivalului, unde participanții pot veni să ceară ajutor, să vorbească deschis cu medici și psihologi sau pur și simplu să respire un pic. Fără stigmatizare, cu multă empatie.
Știți ce s-a întâmplat? Tinerii au venit. Mulți. Au întrebat, au povestit, s-au deschis și, cel mai important, s-au bucurat că cineva îi ascultă fără să-i judece.
Dar, textul acesta nu este despre acțiunea noastră, despre eveniment în sine sau despre artiști, nici despre piesele care au răsunat de tremura tricoul pe tine. Este despre cei pe care unii îi consideră drept „pierduți” ca generație.
De la 6 seara până la 6 dimineața. În cea mai aglomerată zi a festivalului, sâmbătă, m-am plimbat printre scene, prin mulțime, atent la tot. Și știți ce nu am văzut? Hoarde de adolescenți intoxicați, așa cum se tot spune. Erau câteva excepții, dar numărul lor a fost surprinzător de mic raportat la cei 150 de mii de participanți. De altfel, mi-am amintit de majoratele de altădată și sincer, păreau pe alocuri mai „tari” decât ce am văzut aici.
Tinerii cu care am interacționat erau deschiși, responsabili și respectuoși. Prin festival, i-am văzut strângând gunoiul. Făceau curat după ei. Grupurile de fete se țineau de mână ca să nu se piardă în mulțime, având grijă una de alta. Cei care refuzau să discute cu noi, din diverse motive, o făceau politicos. Într-un cuvânt: civilizație.
Una dintre marile plângeri ale adulților? „Nu mai știu să socializeze, stau numai cu nasul în telefon.” La festival, am văzut exact opusul. Stăteau împreună, dansau, râdeau. Erau acolo, prezenți, vii. Nu pe TikTok, nu pe Instagram, ci într-o comunitate reală. Probabil au interacționat mai mult în cinci zile de festival decât o fac în câteva luni bune acasă. Ce spune asta despre comunitățile noastre?
Am întâlnit mulți minori veniți cu părinții. Locul de întâlnire era în mod cert la scena retro. Mă rog, mai retro decât se asculta prin alte părți... Era, practic, singurul loc din festival în care vedeai și părinți dansând, câteodată chiar și cu adolescenții pe care îi însoțeau. Poate chiar aici este cheia: studiile arată că o relație sinceră și deschisă cu părinții reduce riscul de consum problematic de substanțe. Prevenirea începe acasă, dar asta înseamnă să petrecem timp cu copiii noștri.
Desigur, au existat și cazuri nefericite precum alcool în exces sau consum de alte substanțe psihoactive, conform datelor publicate de către forțele de ordine. Dar, acestea au fost excepții, nu regula.
Nu ar trebui să catalogăm o întreagă generație drept „drogată”, „decadentă” sau „pierdută”. Ne-am face oricum un deserviciu cu astfel de designații. Dimpotrivă, dacă vrem să construim, trebuie să le fim alături, să creăm spații sigure, să le oferim sprijin – nu stigmatizare.
Dacă alegem să-i ignorăm sau să-i judecăm, s-ar putea ca exact aceste etichete să devină realitate. Alternativa? Conexiune și dialog. Chiar dacă nu înțelegem trap-ul, hainele sau vibe-ul lor, trebuie să fim dispuși să vorbim.
Până la urmă, o generație se construiește cu încredere, nu cu frică, iar ceea ce am văzut la acest festival mi-a întârit propria încredere privind potențialul acestei generații. Să nu-i abandonăm deja, iar dacă tot trebuie să reconsolidăm încrederea din societatea noastră, haideți să începem cu ei.
- Etichete:
- festival

