De ce candidez

Data publicării:
George Tuță
George Tuță
Președintele PNL Sector 1
George Tuță este deputat PNL de Ilfov, chestor în Biroul Permanent al Camerei Deputaților și președintele PNL Sector 1. Este absolvent de științe economice și are o experiență de peste 10 ani în administrația publică.
George Cristian Tuță este președinte interimar pnl sector 1
George Cristian Tuță este absolvent al programului de Leadership în Serviciul Public la Aspen Institute. Sursa foto: facebook.com/pnl.ro

Se spune că într-o cursă electorală nimeni nu îți inventariază mai bine defectele decât adversarii politici. Iar de când am anunțat că voi candida la primăria sectorului 1, ei, adversarii, nu m-au dezamăgit; s-au pus repede pe treabă și au căutat în patru zări ca să găsească ceva nepotrivit.

Au aflat că sunt deputat, genul acela care preferă să muncească decât să voteze cuminte și să încaseze salariul.

Au găsit că am reușit să elimin dosarul cu șină, copiile inutile și meseriile anacronice din nomenclatorul ocupațiilor.

Că prezidez o comisie paperless și mă preocupă educația financiară.

Au aflat că mă interesează tehnologiile și cum pot ele să înlocuiască părți dintr-o administrație bolnavă. Au aflat că sunt omul eficienței, al cifrelor seci și al rezultatelor. Că nu sunt mulțumit cu munca la alibi și că pot vedea lucrurile în perspectivă.

Au mai aflat că mă susține partidul în care activez de 20 de ani, PNL, precum și organizația în care am fost ales deputat, PNL Ilfov.

Au aflat că nu sunt legat cu sârme invizibile la vreun grup de interese, căci altfel v-ar fi informat prompt și pe dumneavoastră.

Au aflat că nu suport scuzele pentru lipsa de eficiență, că îmi place să scot din oameni ce au ei mai bun, deși asta le cere efort suplimentar și ca atare nu le convine tot timpul.

Au aflat pesemne că vreau să tulbur liniștea și tabieturile actualei administrații de la sectorul 1, această campioană a văicărelii leneșe.

Dar, vai, au găsit în cv-ul meu, semnat și postat de mine pe site-ul Camerei, că am fost la cabinetul lui Eduard Hellvig la SRI (UM 0102 - Cabinetul Directorului) pentru aproape trei ani. Că nu m-am dezis niciodată de această perioadă, de care sunt mândru și de această instituție, pe care o respect. Ca de altfel și pe Eduard Hellvig, alături de care, înainte de experiența SRI, am lucrat timp de alți șapte ani. Ochii li s-au aprins, mânia i-a cuprins și un licăr de speranță le-a înflorit pe dată în priviri. Campania era salvată!

Dacă strădania lor de a găsi o hibă candidaturii mele atât a putut produce, mă simt încurajat. Și flatat, deși nu asta cred că le-a fost intenția. Înseamnă pentru mine că pot merge încrezător în candidatură, nu am scheleți în dulap, am doar dorința de a face lucrurile să meargă, pentru comunitate, pentru cetățeni.

Vreau să las ceva în urmă, așa cum am făcut în fiecare loc în care am lucrat, în administrație sau în mediul privat. Vreau să ofer Sectorului 1 instrumentele organizatorice pentru a se ridica la nivelul potențialului fabulos pe care îl are.

Cât despre defectele PRIMĂRIȚEI -ZERO, nu trebuie să faceți prea multe eforturi. Moștenirea ei se vede cu ochiul liber oriunde în Sectorul 1 - în mizerie, în lene, în lipsa oricărei idei de dezvoltare.

Partenerii noștri
Playtech
Dezvăluiri după ce Simona Halep a abandonat la Trophee Clarins. Ce a pățit înainte de primul tur de la Paris
Digi FM
Adriana Bahmuțeanu, revoltată după ce Selly a ținut un discurs la NATO: „Ce legătură are el, de ce nu...
Pro FM
CRBL ar avea o nouă iubită, la nici două luni de când a anunțat divorțul de soție. Tânăra care l-ar fi...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Cum ar arăta Bucureștiul dacă politicienii s-ar ține de promisiunile din campanie
Newsweek
Franța dă Ucrainei rachete Aster de apărare aeriană. România nu dă Patriot, deși „nu e descoperită"
Digi FM
Soția lui Cristi Tănase, acuzații teribile la adresa lui: „A strâns-o pe mama de gât!” Fotbalistul, extrem de...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Când ar fi apărut problemele dintre Jennifer Lopez și Ben Affleck. Un apropiat a rupt tăcerea: „Nu erau pe...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...