Persistența nu este o alegere în diplomație, ci o reflectare a unor valori durabile. Flexibilitatea, însă, este o condiție atunci când lumea se schimbă aparent implacabil. Între cele două relația este subtilă și este definită de capacitatea de a găsi și pe termen scurt soluții optime pentru susținerea interesului național care se exprimă, inevitabil, pe termen lung.
Diplomația română are, în general, o misiune dificilă – pe măsura contextului internațional, european și regional complicat, dinamic și adesea impredictibil, raportat la obiectivele ambițioase ale politicii noastre externe.
Cred însă că niciun mecanism de early warning nu ne putea avertiza despre intensitatea acestei perioade, care a fost solicitantă din toate punctele de vedere pentru instituția noastră, pentru diplomație în general, pentru România și pentru toți cetățenii săi, oriunde s-ar afla.
Pot să spun fără ezitare, aceste ultime luni au fost poate cele mai dificile pentru diplomația română de după 1989. Am făcut eforturi de adaptare într-un ritm intens și am rezolvat probleme cu care nu ne-am mai confruntat în aceeași măsură, din punct de vedere tipologic sau cantitativ.
A fost o perioadă – și, din păcate ea continuă – care a determinat conturarea, mai mult sau mai puțin acută, a unor modalități de acțiune, provocări și tendințe noi în relațiile internaționale, alături de accelerarea sau favorizarea unora preexistente.
Diferența esențială este că, în raport cu dificultăți de acum 15 sau 20 de ani, România, și implicit diplomația românească, acționează în rezonanță cu partenerii noștri din UE și aliații din NATO. Operând în concert cu aceștia, în pofida unor dificultăți fără precedent, testăm în timp real atât capacitatea noastră de reacție, cât și forța unor mecanisme care asigură garanții de solidaritate.
În acest context, în perioada 7-9 septembrie, am organizat, în premieră în format digital, Reuniunea Anuală a Diplomației Române, cu tema ,,Impactul pandemiei asupra tendințelor internaționale și răspunsurile diplomației române”. A fost un adevărat exercițiu de digital diplomacy – astfel, digitalizarea celei mai ample, dar și celei mai delicate conversații analitice a MAE a fost, în sine, un test conceptual și tehnic.
Am învățat deja din experiență că pentru a fi eficiente, răspunsurile trebuie să fie comune, să implice colaborarea. Pentru a avea o imagine completă și o viziune cuprinzătoare asupra impactului global, i-am inclus și pe partenerii noștri în acest considerabil efort de analiză prospectivă.
L-am avut prezent fizic la București, inclusiv pentru o vizită bilaterală foarte importantă și cu rezultate promițătoare, pe Dmytro Kuleba, ministrul afacerilor externe al Ucrainei. De asemenea, i-am avut alături de noi virtual pe miniștrii afacerilor externe din Republica Coreea – un partener strategic din Asia care în această perioadă complicată ne-a fost foarte aproape, în ciuda depărtării geografice; Spania – un partener strategic european de importanță crescută, de care ne leagă strâns inclusiv una dintre cele mai mari comunități de români din afara granițelor; Iordania – un partener-cheie din Orientul Mijlociu, un factor constant de echilibru și moderație, cu care aniversăm 55 de ani de la stabilirea relațiilor bilaterale; pe Înaltul Reprezentant al UE pentru Afaceri Externe și Politică de Securitate, Josep Borrell, și pe secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană.
Această serie de invitați nu a fost deloc întâmplătoare. Ea, din contră, reflectă orientarea cuprinzătoare și persistentă a politicii externe a României.
Am folosit acest prilej pentru a analiza, alături de colegii mei, tendințele conturate și pentru a extrage ”lecțiile” ce trebuie ”învățate”. Lunile trecute am adaptat constant conduita și instrumentele de acțiune ale MAE la realități fluide. Trebuie să putem încuraja și sprijini acele tendințe și evoluții care corespund intereselor și obiectivelor noastre de politică externă, dar și să contracarăm eficient acele tendințe, evoluții și provocări care nu ne sunt favorabile.
De altfel, deja din luna mai, am declanșat în cadrul ministerului un proces de reflecție privind impactul pandemiei asupra politicii externe a României. Prin acest proces de reflecție vizăm conturarea pragmatică a unor linii de acțiune extrem de concrete și a instrumentarului necesar pentru adaptarea noastră eficientă.
Adaptarea nu înseamnă, însă, în niciun fel schimbarea fundamentală a bazelor politicii noastre externe. Dimpotrivă, pilonii de bază ai politicii noastre externe rămân aceiași: creșterea profilului și rolului nostru în cadrul Uniunii Europene și al NATO, respectiv dezvoltarea și aprofundarea Parteneriatului Strategic cu Statele Unite, precum și susținerea pentru multilateralism, pentru dreptul internațional și valorile democratice.
Dar avem nevoie, în același timp, să dezvoltăm acțiuni și instrumente concrete prin care, în noul context internațional generat sau accelerat de pandemie, să ne realizăm eficient, prin adaptarea adecvată a acțiunii diplomatice, obiectivele care se bazează direct pe acești piloni fundamentali ai politicii noastre externe.
În plus față de procesul de reflecție amintit, am solicitat și elaborarea unui ,,Manual de reacție la criză și de gestiune a acesteia”. Prin acest demers dorim să punem în valoare tot ceea ce am învățat în aceste luni prin acțiunea consulară consistentă pe care am desfășurat-o în apărarea intereselor și drepturilor cetățenilor români.
Lecțiile crizei trebuie sa fie proiectate pe termen lung - fie că vorbim despre asigurarea coridoarelor de transport de mărfuri și de persoane în interiorul Uniunii Europene, despre repatrierea cetățenilor români din cele mai îndepărtate colțuri ale lumii sau despre sprijinirea altor autorități române pentru facilitarea transporturilor aeriene cu echipamente necesare combaterii pandemiei. Astfel, diplomația română va putea să reacționeze mai bine și vom putea să gestionăm mai eficient crizele viitoare de acest tip sau similare.
Încă de la declanșarea crizei sanitare, Ministerul Afacerilor Externe a reacționat cu promptitudine. În Centrală și prin intermediul misiunilor diplomatice și al oficiilor consulare, am realizat demersuri semnificative, la nivel consular, dar și politic, de sprijin pentru cetățenii români din afara țării, aflați în situații extrem de complexe: transportatori, muncitori - permanenți, sezonieri sau transfrontalieri - , turiști, studenți, navigatori, persoane aflate în situații vulnerabile.
În mod concret, de la începutul crizei și până în prezent, Ministerul Afacerilor Externe a contribuit direct la demersurile de repatriere pentru mai mult de 12.500 de cetățeni români din străinătate, prin intermediul zborurilor organizate pentru repatrierea acestora. În plus, peste 1.800 de lucrători români de pe nave de croazieră sau comerciale au fost sprijiniți să revină în țară, peste 11.000 de cetățeni români au beneficiat de asistența misiunilor diplomatice și oficiilor consulare în proceduri de tranzit aeroportuar sau terestru.
Am utilizat Mecanismul de Protecție Civilă pentru Asistență Consulară din cadrul Sistemului European de Schimb de Informații pentru Protecția Civilă Europeană împreună cu alte state ale Uniunii Europene. În jur de 200 de cetățeni români au revenit în țară folosind acest mecanism în cadrul unor multiple operațiuni de readucere a cetățenilor europeni în țările de reședință.
Toate aceste eforturi la nivel consular au fost susținute prin ample demersuri la nivel politic, inclusiv prin repetate și numeroase contacte directe pe care le-am avut cu omologi. Lucrând împreună, am rezolvat bilateral situații cât se poate de reale și de complexe. Simultan am contribuit la demersuri comune pentru identificarea de soluții la nivel european.
Un rol important în gestiunea crizei l-a avut comunicarea. Am informat constant cetățenii români din țară și din străinătate asupra măsurilor restrictive impuse în contextul pandemiei, asupra riscurilor și dificultăților întâmpinate de cetățenii români în străinătate. Am transmis peste 200 de comunicate, atenționări de călătorie, precizări de presă, am elaborat ghiduri de călătorie. Am ținut permanent legătura cu autoritățile din alte state, pentru a oferi informații corecte, necesare și la timp într-un context marcat de incertitudini fără precedent.
În același timp, am răspuns solicitărilor de sprijin din partea cetățenilor români, inclusiv prin activarea unui call-center suplimentar celui care funcționa deja în cadrul ministerului, fiind preluate peste 220.000 de apeluri telefonice și peste 100.000 de solicitări venite prin e-mail. Sunt numere relevante atât pentru amploarea crizei cât și pentru consistența eforturilor de asistență depuse. Lucrăm la îmbunătățirea performanței și calității acestui call-center, în așa fel încât să putem oferi cetățenilor români servicii mai bune.
Toate acestea au generat o presiune semnificativă asupra rețelei și capacității consulare, confruntată, după cum demonstrează și cifrele, cu solicitări de o amploare fără precedent, iar aici avem nevoie să implementăm alte “lecții învățate”, pentru a ne îmbunătăți abilitățile și instrumentarul de reacție.
În pofida pandemiei, care ne-a concentrat atenția și eforturile preponderent spre zona asistenței consulare, și activitatea diplomatică propriu-zisă a continuat, chiar dacă a luat, începând cu luna martie, forme noi.
În plan politic, pandemia ne-a arătat că trebuie să acordăm o atenție deosebită dezvoltării modalităților concrete de răspuns direct și nemijlocit la situații de criză. A devenit și mai evident în această perioadă cât de importante sunt contactele directe cu omologii și relațiile inter-personale.
În mod paradoxal, chiar dacă întâlnirile în format fizic au fost dramatic reduse, am avut contacte directe mai dese și mai dense cu unii omologi, prin telefon sau videoconferințe – pentru a ne consulta și rezolva probleme punctuale apărute. Necesitatea de a ne conecta virtual mult mai des ne-a indicat și nevoia de flexibilitate și inovație, precum și nevoia acută de digitalizare a diplomației române – prin dezvoltarea capacității noastre de conectivitate.
Prima lecție – un multilateralism eficient, inovator și pragmatic
La nivel multilateral, criza pandemică a arătat, uneori în forme acute, dependența complexă, permanentă, între politica internă și cea externă. Este de fapt dependența între nevoia realizării securității, cea a statului și a tuturor cetățenilor săi, în interiorul granițelor țării și dincolo de ele – vorbind despre securitate în sensul ei larg, inclusiv din punct de vedere sanitar, prin instituțiile principale cu acest rol, și nevoia unei politici externe și a unei diplomații puternice, adaptabile, eficiente, funcționale, chiar și în condiții de impredictibilitate și risc crescut.
Pandemia a adus cu sine o realitate nouă. La început, în mod evident, fiecare stat a acționat strict unilateral. Tentația închiderii frontierelor și a gestionării strict naționale a pandemiei a fost prima reacție și s-a manifestat foarte puternic. Dar nu a durat prea mult, pentru că statele au înțeles relativ repede că de unul singur nu poți realiza prea multe și, în orice caz, nu în mod eficient.
Din păcate, acțiunea unilaterală a lăsat și sechele – pe bună dreptate, unele state s-au simțit inițial abandonate în fața pandemiei și ororilor ei și au acuzat lipsa concretă a solidarității și ineficiența cooperării internaționale sau absența intervenției eficiente și la timpul potrivit a unor organizații internaționale din care fac parte, inclusiv Uniunea Europeană.
De aici decurge prima ”lecție învățată” a acestei perioade pe acest palier – importanța esențială a multilateralismului și necesitatea eficientizării sale. Este în interesul direct și imediat al României – care deja include multilateralismul printre fundamentele politicii sale externe – să susțină eficientizarea cooperării internaționale și a acțiunii organizațiilor internaționale, de pildă a celor din sistemul ONU, inclusiv a mult criticatei Organizații Mondiale a Sănătății, pentru gestionarea crizelor de acest tip. Avem nevoie de o cooperare multilaterală autentică și axată pe acțiuni concrete și rapide pentru un multilateralism mai inovator, mai pragmatic și mai eficient.
În cazul Uniunii Europene, care s-a implicat inițial lent și neconvingător, pentru ca ulterior să acționeze amplu și sofisticat, această ”lecție învățată” este cu atât mai relevantă. Criza pandemică a constituit un veritabil ,,test’’ al solidarității și voinței de acțiune comună - cetățeni, state membre și instituții comunitare, au trecut printr-un proces de învățare și o tranziție de la măsurile luate pe plan intern, la redobândirea încrederii în mecanismele comunitare.
România va continua să susțină, cu toate mijloacele, eficientizarea acțiunii Uniunii în gestionarea acestui tip de crize.
Au fost o serie de acțiuni concrete ale UE, care au adus beneficii directe statelor membre, inclusiv României. Spre exemplu, au fost reglementate culoare de transport pentru asigurarea funcționalității pieței interne și a accesului la bunuri, au fost formulate decizii de natură financiară care să limiteze efectele economice ale crizei, au fost lansate achiziții comune de medicamente și echipamente medicale, cooperarea în acțiunile de repatriere sau în privința limitării accesului în UE din statele terțe pe durata pandemiei s-a dezvoltat și se fac pași repezi în vederea achiziției comune de vaccinuri.
Unele dintre măsurile pe termen mediu si lung au început să fie puse în practică în plină derulare a crizei, cum ar fi crearea acelei rezerve strategice de echipamente medicale pentru Uniunea Europeană - rescEU. România a fost primul stat membru care a găzduit această rezervă strategică, facilitând ulterior livrarea de echipamente esențiale în zonele cele mai afectate, inclusiv în vecinătatea UE.
De asemenea, răspunsul Uniunii în plan economic și social s-a realizat și prin adoptarea și flexibilizarea rapidă a unor instrumente, cum ar fi regulile de utilizare a fondurilor europene sau crearea unora noi la nivel european, precum Instrumentul temporar de reducere a riscului de șomaj.
În acest context, este semnificativ Planul de relansare economică la nivel european și viitorul buget european 2021-2027, asupra cărora liderii europeni au ajuns la un acord în cadrul Consiliului European de la mijlocul lunii iulie. Acestea au rolul de a contribui la relansarea și redresarea economiilor Europene și transmit un puternic semnal către cetățeni, mediul de faceri și piețele internaționale despre capacitatea Uniunii de a gestiona criza - internalizând inclusiv lecțiile crizei financiare din 2008.
La rândul său, NATO, a avut și are un rol însemnat în gestionarea efectelor pandemiei, inclusiv prin instrumentele de răspuns existente, cum ar fi Centrul Euro-atlantic de Coordonare a Răspunsului la Dezastre, dar și Capabilitatea de Transport Aerian Strategic. Alianța s-a implicat activ în sprijinul statelor membre. România a fost primul stat membru NATO care a accesat această Capabilitate.
NATO continuă să se asigure că această criză sanitară fără precedent nu va deveni o criză de securitate, iar aliații, inclusiv România, analizează lecțiile învățate, printr-o abordare cuprinzătoare, care include sprijinul forțelor armate pentru eforturile civile, măsurile legate de consolidarea rezilienței statelor membre, inclusiv a infrastructurii critice și a resurselor vitale, combaterea dezinformării, dar și analiza implicațiilor geopolitice pe termen lung.
România a acționat solidar și în plan bilateral – oferind un ajutor consistent, de 3,5 milioane de euro pentru combaterea pandemiei în beneficiul cetățenilor din R. Moldova. România este în curs de finalizare a procedurilor interne pentru oferirea unui ajutor Ucrainei. In mai multe rânduri, echipe medicale din România au fost trimise în sprijinul Italiei, Republicii Moldova, respectiv în Statele Unite. La rândul nostru, suntem recunoscători pentru ajutorul primit din partea partenerilor noștri – SUA, Coreea de Sud, Japonia, Vatican sau Emiratele Arabe Unite.
A doua lecție învățată – întărirea rezilienței
Totuși, acțiunea de tip unilateral a statelor, care a caracterizat prima parte a pandemiei și care trebuie descurajată, fiind în detrimentul cooperării internaționale și solidarității, a mai avut o cauză: lipsa unui nivel adecvat, la nivel statal, de resurse proprii de echipamente și alte bunuri esențiale pentru combaterea pandemiei, precum și lipsa capacităților de producție a acestora. Această lipsă a afectat inerent și capacitatea de acțiune a organizațiilor internaționale de a interveni solidar în sprijinul statelor în nevoie.
De aici, extragem o altă ”lecție învățată” esențială și anume necesitatea întăririi rezilienței la nivel statal și al organizațiilor internaționale. Creșterea rezilienței are multiple fațete, atât interne (cum ar fi crearea de stocuri naționale, sau la nivelul organizației, de produse esențiale pe timp de criză și de capacități proprii de producție), dar și externe chiar daca distincțiile devin adesea teoretice.
Astfel, reziliența presupune și întărirea capacității de combatere a acțiunilor ostile de tip hibrid și a celei de dezinformare – pe care le-am văzut atât de mult instrumentate în acest interval încât au fost denumite ”infodemie”. Sunt evidente interesul, dar și contribuția României în combaterea acestui tip de atac la adresa noastră și a valorilor noastre. Toate acestea trebuie avute în vedere inclusiv în conexiune cu dezvoltarea capacității digitale a diplomației.
Apoi, consolidarea rezilienței presupune și o acțiune externă orientată simultan spre două direcții. Pe de o parte, scăderea dependenței de actori globali care nu acționează în consonanță cu sistemul nostru de valori, care încearcă să ne deturneze de la obiectivele care decurg din fundamentele politicii noastre externe; este o orientare de acțiune valabilă și pentru organizațiile din care facem parte, mai ales pentru Uniunea Europeană.
Pe de altă parte, strângerea relațiilor cu partenerii din Uniunea Europeană, din NATO și din afara acestora la nivel global care au obiective de acțiune compatibile cu ale noastre. Astfel, vom putea, la nevoie, să avem acces la resursele necesare pentru gestionarea eficientă a crizelor, fără riscul de a fi supuși unor presiuni nedorite în momente critice.
A treia lecție învățată – importanța consolidării legăturii transatlantice și clarificarea dezbaterii privind autonomia strategică a UE
În acest context și decurgând din această ”lecție învățată”, este clară și logică pentru România urmărirea întăririi relației transatlantice.
Legătura transatlantică este de importanță vitală pentru noi, iar ceea ce apropie cele două maluri ale Atlanticului este mult mai important și profund decât ceea ce ne diferențiază în acest moment. Relația transatlantică este importantă inclusiv sub aspectul creșterii implicării economice a Statelor Unite în regiunea României, complementar cu consolidarea prezenței militare americane pe Flancul Estic, mai ales la Marea Neagră pe care ne-o dorim și pe care o salutăm.
Consolidarea rezilienței presupune și clarificarea dezbaterii în curs de la nivel UE cu privire la ceea ce numim ”autonomie sau suveranitate strategică”. Dincolo de absența, încă, a unor definiții clare ale celor două concepte, sunt unii care pun, în mod eronat, pe seama erodării relației transatlantice, lipsa unei implicări mai mari a Statelor Unite în combaterea pandemiei în Europa și în lume, de aici decurgând necesitatea consolidării autonomiei sau suveranității strategice a Uniunii Europene. În această viziune, care este cel puțin simplistă, consolidarea autonomiei sau suveranității strategice a Uniunii ar rezolva problema solidarității internaționale în vreme de criză.
În realitate, discuția se referă tot la gradul de reziliență la nivel național și respectiv al Uniunii Europene și modul de repartiție a competențelor între cele două niveluri în gestiunea crizei. În condițiile absenței unor competențe comunitare în domeniul sanitar, ceea ce împinge dezbaterea spre întrebarea cât de eficient este modelul de cooperare de tip interguvernamental în acest domeniu, gradul de eficiență, deci de solidaritate al Uniunii față de statele membre afectate depinde tot de nivelul de pregătire al gestionării crizei, deci de reziliență al statelor membre. Cu alte cuvinte, cu cât statele membre sunt mai bine pregătite să facă față unei astfel de crize, cu atât și Uniunea va fi mai bine pregătită să acorde asistență. Iar Uniunea Europeană poate ajuta statele membre să fie mai bine pregătite – ceea ce a și dovedit prin pachetul financiar cuprinzând planul de relansare economică și bugetul multianual, care include și sume consistente pentru proiectarea în viitor a unei veritabile Uniuni a sănătății. Dezbaterea despre care vorbim nu este atât despre solidaritate, care este o consecință a consolidării rezilienței, cât despre subsidiaritate.
A patra lecție învățată – promovarea dreptului internațional și a valorilor democratice
Dar dincolo de asta, eficientizarea multilateralismului și întărirea rezilienței nu pot avea loc în absența unei ordini internaționale bazate pe reguli, adică pe dreptul internațional, deci a unui stat de drept la nivel internațional sau International Rule of Law. Am acționat concret în ultima perioadă în aplicarea acestor concepte prin pozițiile exprimate de România în dosarul tensiunilor din Mediterana de Est. Reiterând solidaritatea cu Grecia și cu Cipru, am făcut un apel ferm la dezescaladare și revenirea la negocieri, în conformitate cu dreptul internațional, având în vedere și importanța strategică a parteneriatului dintre Uniune și Turcia. Același apel la reluarea negocierilor, în conformitate cu dreptul internațional, l-am făcut și în cadrul recentei vizite efectuate în Israel și Palestina, pentru găsirea unei soluții durabile a Procesului de Pace în Orientul Mijlociu, în baza formulei celor două state. România susține, prin acțiunile sale, și în limitele capabilităților sale, aceste procese.
Dacă dorim descurajarea acțiunii unilaterale, care produce anarhie și dezordine la nivel internațional, atunci respectul față de reguli este esențial la nivelul relațiilor internaționale. Iar printre aceste valori se numără și valorile democratice. Este în interesul României să promoveze și să apere la nivel internațional respectul pentru reguli, pentru drept, precum și pentru democrație. Este ceea ce România a și făcut în această perioadă, la conducerea Comunității Democrațiilor.
Acesta a fost, de altfel, și motorul acțiunilor și pozițiilor României în contextul recentei crize din Belarus, România participând activ la eforturile Uniunii Europene și sprijinind eforturile OSCE în acest dosar.
Această criză pe care am traversat-o și încă o traversăm a arătat că, prin cooperarea diplomatică strânsă cu state de pe toate continentele și în cadrul diverselor organizații internaționale, avem capacitatea de a răspunde nevoilor cetățenilor români aflați aproape oriunde pe glob.
Niciun test nu este ultimul pentru diplomația unui stat. Cel mai important este întotdeauna următorul. Modul în care o sa finalizăm adaptarea Ministerului Afacerilor Externe la criza prezentă o să definească, inevitabil, modul în care vom gestiona crizele care vor veni.
