Editorial Fără păcănele lângă școli, grădinițe sau parcuri

Data actualizării: Data publicării:
Diana Stoica
Diana Stoica
Deputat USR PLUS de București
Diana Stoica, deputată USR PLUS de București, este vicelider al Grupului Parlamentar USR PLUS și membru în Comisia pentru Sănătate și Familie. Este absolventă de drept și are experiență de peste șapte ani în elaborarea politicilor publice de sănătate și socio-educaționale.
Diana-Stoica_avatar_1624088973

Și fără case de pariuri. Sau casinouri. Fiecare copil merită o școală fără păcănele în apropiere. Și un parc care să nu fie înconjurat de case de pariuri. Nu e normal nici să le avem ca „aură” în jurul bisericilor. Minimum 300 de metri față de aceste locuri trebuie să avem zone curate, de protecție pentru copii. Asta am propus prin proiectul de lege pe care l-am inițiat împreună cu Filip Havârneanu, deputat USR în Comisia de Învățământ. Asta este prima etapă dintr-un plan amplu de măsuri de protecție pe care îl pregătim. 

Ne confruntăm cu o dramă națională. Chiar săptămânile trecute, o primăriță a jucat la păcănele banii dedicați ajutoarelor de încălzire. Fiecare dintre noi cunoaște cel puțin o persoană care suferă de patima jocurilor de noroc. O parte dintre ei sunt oameni în toată firea, care își lasă tot salariul acolo. O parte dintre ei sunt încă copii. Minori, care în mod legal nici nu au voie în aceste săli de jocuri de noroc, dar realitatea din stradă ne arată că acest lucru nu se întâmplă. Controalele nu sunt suficient de riguroase, iar sancțiunile nu sunt suficient de dure, că altfel nu ar mai face asta.

Primesc foarte des mesaje din partea oamenilor care suferă de această dependență. Oameni de toate vârstele. Oameni care și-au pierdut speranța că cineva îi mai poate proteja. Pentru componenta de sănătate și adicție, lucrez cu deputatul și medicul Adrian Wiener la un pachet de legi. 

Orașele din România sunt împânzite de jocuri de noroc. Lala land. Copiii merg la școală sau în parc și dau de păcănele. Consideră că e un lucru normal, o treabă sănătoasă, din moment ce e la tot pasul. Generațiile viitoare trebuie să fie protejate și ajutate să ia decizii mai bune. Iar noi, parlamentarii, trebuie să fim curajoși și să luăm măsurile necesare, prin lege.

Am nevoie și de tine, să le arătăm și colegilor parlamentari cât de mare este problema. Hai să facem împreună Harta Păcănelelor - pericol pentru copii. Trimite-mi pe facebook un video sau o poză cu tine, în care să-mi spui unde ești și să-mi arăți sala de jocuri de noroc (fie că sunt pacanele, casinouri sau pariuri) și școala, parcul sau grădinița din proximitate.

Partenerii noștri
Playtech
Pensia de urmaș și salariul pot fi cumulate? Ce spune legislația în 2025
Digi FM
Copilul lui Ionel Ganea, în comă indusă după accident. Medicii sunt rezervați: „Este în stare foarte gravă”
Pro FM
Ioana Ignat a locuit mai bine de un an la o mănăstire: "Am vrut să rămân acolo. Am făcut un fel de armată"
Film Now
Tia Carrere, la 58 de ani, în rochie mulată și generos decoltată. Devenită vedetă acum 30 de ani, e aproape...
Adevarul
Cele mai bune cinci tipuri de brânză pe care le poți consuma dacă ai colesterolul ridicat, potrivit...
Newsweek
VIDEO Simion a fugit prin spate de românii din Londra după 10 minute. Mașina lui era să calce un om
Digi FM
Mihai Mălaimare, mesaj revoltător: "Nu ați vrut Turul II înapoi! Vine ca un val imens și veți ajunge în canal...
Digi World
Săritul corzii, exercițiul complet care îți transformă corpul în doar câteva minute pe zi. Ce beneficii aduce...
Digi Animal World
Cum arată șarpele cu două capete care a supraviețuit miraculos. Zeke și Angel au uimit o lume întreagă
Film Now
Tom Cruise dezvăluie câte ouă mănâncă la micul dejun, ca să-și poată realiza cascadoriile: „E nevoie de multă...
UTV
Mădălina Ghenea își etalează silueta perfectă într-o nouă ședință foto incendiară