Criza imunoglobulinei continuă

Data publicării:
imunoglobulina

Bolnavii cu imunodeficiențe primare nu și-au primit medicamentele nici în luna ianuarie. La finalul anului trecut a intrat o tranșă, care a ajuns însă doar pentru puțin timp şi nu la toată lumea. Aşa că, pacienții din Timișoara au rămas, din nou, fără acest tratament, vital pentru ei. Ministerul Sănătății a anunțat că au intrat în țară o mie de doze de imunoglobulină, care urmează să fie distribuite în spitale.

Dozele vin după ce adulții şi copiii cu imunodeficiențe primare şi cu boli autoimune au rămas luni întregi fără medicamente... Printre cei care așteaptă se numără şi Andrei, un tânăr de 27 de ani din Timișoara. La vârsta de 3 luni a fost diagnosticat cu o boală cruntă - Agamaglobulinemie x-linkată. De atunci, este dependent de imunoglobulină.

"Sunt primul din România diagnosticat cu imunodeficiență. Am avut doi frați tot cu aceeași boală, care au decedat înainte, și acum trăiesc niște momente ciudate, în 2018... să nu am medicament. Nu am mai făcut medicamentul de la începutul lui ianuarie și acum am aflat iarăși că nu mai este", a spus  Andrei Chelaru, pacient.

Ca să trăiască, Andrei are nevoie de tratament în fiecare lună. Din păcate, în decembrie a primit mai puțin de jumătate din doza necesară.

"În decembrie, am luat o parte. Vreo patru fiole, ceea ce nu este de ajuns. După trei luni de zile în care nu am luat trebuia să iau o doză mult mai mare, dar nu a fost....pur și simplu nu este și nu s-a găsit. Și acum iarăși o luăm de la capăt, trebuie să mergem pe la Ministere”, a declarat Andrei Chelaru, pacient.

În cazul în care dozele nu ajung la timp, consecințele pot fi grave.

"În cel mai rău caz mor sau pot să am sechele sau să-mi pierd un plămân... nu știu. Tot felul de infecții pot să fac, pneumonie, otite pot să pierd auzul. Momentan sunt destul de bine deși am o sinuzită... am început deja să am infecții”, a spus Andrei Chelaru, pacient.

Imunoglobulina de care are nevoie el este o substanță obținută din plasma sanguină umană. Această plasmă, în urma prelucrării, conține anticorpi care protejează organismul împotriva bolilor.

"Au trecut 2 săptămâni de atunci și imunoglobulina nu a ajuns la pacienți. O parte din ei au prins în ianuarie tratament, dar nu peste tot. O bună parte nu au primit deloc în luna ianuarie și sunt în aceeași situație cum au fost în noiembrie - decembrie”, a declarat Otilia Stanga, vicepreședintele Asociației Române a Pacienților cu Imunodeficiențe Primare.

Pentru bolnavii care au nevoie de imunoglobulină mai există o soluție - să cumpere tratamentul salvator din străinătate.

"Este destul de dificil și este foarte costisitor în primul rând că trebuie să-ți faci rost din alte țări, iar costurile ajung de la 800 de euro pe lună pentru un copil de 10 ani, până la câteva mii de euro pentru un adult", a declarat Otilia Stanga, vicepreședintele Asociației Române a Pacienților cu Imunodeficiențe Primare.

Ministerul Sănătății a anunțat că 1000 de doze de imunoglobulină vor fi distribuite către spitalele din România, în cel mai scurt timp. În Timiş sunt 15 copii și doi adulți cu imunodeficiențe.

reporter: Laura Vieru/ operator: Dani Șoșdean

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Richard Gere și Uma Thurman au făcut show la Cannes 2024. S-au distrat de minune la ședința foto pentru „Oh...
Pro FM
Regimul draconic pe care-l urmează Shania Twain ca să se mențină în formă. Artista are 58 de ani, dar arată...
Film Now
Brad Pitt și Ines de Ramon, gesturi de tandrețe în public. Și-au savurat cafeaua la o plimbare romantică pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
Ion Dichiseanu, adevăratul Don Juan al filmului românesc. A fost iubitul unei dive mondiale
Digi FM
Imagini cu erupţia vulcanului Ibu din Indonezia, pe fundalul fulgerelor
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Modul inedit prin care se relaxează un porcușor de Guineea. Adoră ca stăpâna lui să-i cânte la pian
Film Now
Cum arată azi, la 83 de ani, Faye Dunaway, frumoasa blondă din "Bonnie and Clyde". Apariție rară cu fiul ei...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...