30 de percheziţii de amploare au avut loc în tot judeţul. 21 de persoane au fost conduse la sediul DIICOT pentru audieri

Data publicării:
PERCHEZITII-2

Membrii grupării, destructurată de anchetatori, au fost aduşi pe rând la audieri. Procurorii DIICOT, împreună cu poliţiştii de la BCCO şi mascaţi, au descins în această dimineaţă la mai multe domicilii din Făgăraş, dar şi la două adrese din Zărneşti şi Bran.  "Au fost găsite, cu ocazia percheziţiilor, arme de foc, o cantitate de droguri, de asemenea, s-au ridicat sume de bani şi sunt conduse la aurdieri 25 de persoane, urmând să se stabilească ce măsuri legale pot fi luate faţă de acestea", Cătălin Borcoman - şef DIICOT Braşov

Gruparea este acuzată că a racolat 30 de tinere, printre care şi minore, şi le-a obligat să se prostitueze atât în ţară, cât şi în Elveţia, Germania şi Italia. În plus, spun anchetatorii, suspecţii făceau trafic de droguri şi cereau taxă de protecţie de la mai multe restaurante din Făgăraş, Zărneşti şi Bran.

16 persoane, dintre cele 21 audiate, au primit mandate de reţinere pentru 24 de ore, iar în cursul zilei de mâine vor fi prezentaţi în faţa instanţei cu propunere de arestare preventivă.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri