AGA la Corona 

Data publicării:
AGA LA CORONA 2
Au fost şi modificări în structura de conducere a clubului, unde Emilian Cernica şi-a dat demisia din funcţia de vicepreşdinte al clubului braşovean. În locul său a fost ales Vasile Kraila, iar Cernica a rămas președintele secției de hochei. O altă noutate este la secţia de handbal, unde fosta antrenoare, Mariana Târcă va ocupa funcţie de consilier al preşedintelui secţiei Daniel Frunză şi și coordonatoarea Centrului de copii și juniori. 
 
 În AGA de astăzi au fost confirmate şi noile conduceri tehnice de la echipe de fotbal şi handbal, şi reconfirmată cea a echipei de hochei. De asemenea au fost făcute publice şi obiectivele celor trei echipe de primă ligă ale clubului. Fotbaliştii lui Nae Manea trebuie să evite retrogradarea în noul sezon, handbalistele lui Aurelian Roşca  şi Vasile Curiţeanu au ca obiectiv clasarea în primele trei formaţi în campionat şi participarea în finala Cupei României, iar hocheiştii lui Greg Lindqvist trebuie să aducă două trofee anul viitor, Campionatul şi Cupa României. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
De ce au fost criticaţi Carmen şi Klaus Iohannis de Paştele ortodox! Românii au spus-o direct, după mesajele...
Digi FM
Mihai Mărgineanu, șocat de ce a văzut în Vama Veche, în mini-vacanța de 1 Mai: „Voi știți ce mai fac copiii...
Pro FM
Mădălina Ghenea s-a despărțit de Grigor Dimitrov. Românca a rupt tăcerea în ziua de Paște „A fost cea mai...
Film Now
Suri Cruise, ca un model pe străzile din NYC, în pantaloni scurți, pulover și adidași. Fiica lui Tom Cruise...
Adevarul
Povestea unei fotografii tulburătoare din vreme de război. De ce erau așezați copiii „în poziția de rugăciune"
Newsweek
VIDEO Putin, umilit în Marea Neagră. Momentul când o dronă ucraineană distruge o navă de atac rusă
Digi FM
Reacţia unei tinere din Cuba când a ajuns prima dată în România: "Am crezut că acolo mor"
Digi World
O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15...
Digi Animal World
Un câine s-a trezit în miezul nopții ca să păzească jucăriile spălate și lăsate la uscat în balcon: ”Se temea...
Film Now
Fiul lui Nicolas Cage, acuzat că și-a lovit mama. Femeia a fost fotografiată având un ochi vânăt și mai multe...