Bani puţini pentru spitalele din Covasna

Data publicării:
SPITALE COVASNA

Spitalul Municipal din Târgu Secuiesc va primi pentru luna decembrie puţin peste 250.000 de lei de la Casa de Asigurări de Sănătate. Banii vor ajunge, însă, doar pentru primele două săptămâni ale lunii.

Dacă în luna decembrie salariile medicilor sunt acoperite din contractul aferent lunii noiembrie, în luna ianuarie medicii riscă să plece acasă cu buzunarele goale. Mai grav este că nu vor avea cu ce să lucreze şi asta pentru că 80% din sumele primite de la CAS sunt folosite pentru plata personalului. Restul rămân pentru medicamente, materiale sanitare şi utilităţi.

"Dacă nu ni se suplimentează banii este posibil să rămânem fără medicamente ", a spus Iakab Eva - farmacistă în cadrul Spitalului Municipal Târgu Secuiesc.

Casa de Asigurări de Sănătate din Covasna înregistrează datorii de peste 3 milioane de lei către spitalele din judeţ. Pentru luna decembrie, însă, CAS a primit doar 2 milioane de lei. Banii vor fi împărţiţi în mod egal spitalelor.

"Suntem siguri că spitalele nu vor ajunge să înregistreze arierate. Plăţi restante vor avea, dar vor fi acoperite eventual şi prin contribuţia consiliilor locale", a declarat Ghiţă Drăgoi, directorul CJAS Covasna.

Reprezentanţii Casei de Asigurări de Sănătate speră să suplimenteze fondurile pentru spitale din bugetul pe anul viitor. În judeţul Covasna sunt patru spitale de stat şi unul privat, care se află în relaţie contractuală cu Casa de Asigurări de Sănătate.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Vlad Pascu a ajuns de nerecunoscut după aproape un an în spatele gratiilor. Schimbarea e radicală
Digi FM
Ce mesaj a transmis Elena, după ce CRBL a fost surprins alături de o tânără de 23 de ani: „În căutare de soț...
Pro FM
Cum arată Susan Boyle la 63 de ani. Femeia care a impresionat o lume întreagă în 2009 și a devenit un star...
Film Now
Cum arată acum fostul iubit și coleg al lui Cameron Diaz din „There's Something About Mary”. Matt Dillon are...
Adevarul
Previziune sumbră a unui analist politic: Alegerile din 2024 ar putea fi ultimele înainte de următorul război...
Newsweek
VIDEO Piloții ucraineni au încheiat în SUA antrenamentele pe F-16. Când vor ataca Rusia?
Digi FM
Un ofițer de poliție din Londra a fost concediat pentru insulte rasiste la adresa unei colege românce
Digi World
Semnul de pe unghii pe care nu trebuie să-l ignori: "Ar putea fi o formă gravă de cancer de piele"
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Dwayne Johnson, greu de recunoscut cu păr bogat, fără tatuaje și cu un chip diferit. Machiat perfect pentru a...
UTV
Motivul real al divortului dintre CRBL si Elena Viscu. Fosta sotie a artistului face haz de necaz: “Suntem in...