Braşovul are angajaţi mulţi dar salarii mici 

Data publicării:
SALARII

La sfârşitul lunii august 2013 în Regiunea Centru erau mai bine de 600.000 de angajaţi, ceea ce înseamnă mai mulţi cu 2% faţă de efectivul salariaţilor de la sfârşitul lunii august a anului trecut. Creşterea numărului de angajaţi s-a menţinut şi la nivelul judeţului Braşov.

Statistica arată că la sfârşitul lunii august a acestui an, numărul persoanelor angajate din judeţ a fost mai mic cu peste 300 faţă de luna precedentă. Totuşi, numărul salariaţilor a crescut cu aproximativ 3.000 de persoane, faţă de luna august 2012.

Braşovul a înregistrat cea mai mare creştere din Regiunea Centru în ceea ce priveşte câştigul salarial mediu net, însă rămâne pe locul doi, după Sibiu. Astfel, în luna august 2013, judeţul nostru a atins o creştere de 7,82 % faţă de luna august a anului trecut, în timp ce judeţul Harghita a înregistrat cea mai mică creştere a câştigului salarial net, cu 0,74%. Cea mai mare scădere a câştigului salarial mediu net s-a înregistrat în judeţul Alba.

Domeniile în care s-au înregistrat câştiguri salariale peste medie sunt industrie şi construcţii, în timp ce pentru ramurile servicii, comerţ, agricultură, silvicultură sau piscicultură s-au înregistrat salarii sub media judeţului.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Dezvăluiri după ce Simona Halep a abandonat la Trophee Clarins. Ce a pățit înainte de primul tur de la Paris
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
CRBL ar avea o nouă iubită, la nici două luni de când a anunțat divorțul de soție. Tânăra care l-ar fi...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Cum ar arăta Bucureștiul dacă politicienii s-ar ține de promisiunile din campanie
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Soția lui Cristi Tănase, acuzații teribile la adresa lui: „A strâns-o pe mama de gât!” Fotbalistul, extrem de...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...