Cros caritabil pentru Hospice

Data publicării:
CROS BRAN

Acum 10 ani, Amy a fost diagnosticată cu o formă de cancer a sângelui. Boala era într-un stadiu foarte avansat în acel moment, a făcut şase luni de chimioterapie şi un transplant de măduvă. În 21 ianuarie a împlinit 10 ani de când medicii i-au dat vestea că a învins cancerul. Acum, spune ea, a venit momentul să sărbătorească, ajutându-i pe alţii.

"Acum zece ani, oamenii mergeau, alergau şi donau bani, deşi nu mă cunoşteau, iar aceste acţiuni mi-au salvat viaţa. Acei oameni au făcut posibil ca eu să fiu tratată ca o persoană, iar acum este rândul meu să mă revanşez", a spus Amy.

În fiecare lună merge în câte o ţară şi organizează competiţii de alergare ca să strângă bani pentru bolnavii de cancer. România este al treilea stat în care are loc crosul, după Italia şi Irlanda, unde a strâns în jur de 1500 de dolari."Zece kilometri de poveste" este un cros atipic, la care alergătorii participă costumaţi în personaje din basme, filme sau benzi desenate.

46 de persoane s-au aliniat la start şi chiar dacă nu toţi au purtat costume, au dat ce au putut ca să parcurgă traseul. Cursa a măsurat 10 kilometri, din curtea Castelului Bran până la baza pârtiei Zănoaga şi înapoi.

"Eu lucrez cu persoane cu dizabilităţi, lucrez într-o şcoală specială şi am făcut şi voluntariat la Hospice când eram elev", spune Forin Căpriţă, câştigătorul locului II.

Ploaia şi răcoarea de afară nu i-a descurajat pe participanţi care, cu gândul la cei dragi, au îndeplinit sarcina până la capăt, chiar dacă nu pe locuri fruntaşe.

Fiecare participant a plătit o taxă de înscriere de 10 lei.

"Aceşti bani se vor adăuga la suma de bani pe care Amy a reuşit să o strângă în online, de la prieteni şi cunoscuţi, vorbim de aproximativ 800 de dolari", a declarat Gabriela Tokes - coordonator departament Strângere de Fonduri, Hospice Braşov.

În luna iunie Hospice va organiza din nou un eveniment sportiv similar, crosul "Aleargă tu pentru ei".

Reporter: Sorina Secelean
Operator: Lucian Păculea

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Detalii cumplite! Ce a făcut-o pe ursoaică să renunţe la atacul din Predeal. Cum l-a sfâşiat pe şeful...
Digi FM
A fost ridicat premiul de peste 6 milioane de euro de la Loto 6/49. Cine este câştigătorul
Pro FM
Kanye West spune că nu a vrut copii cu Kim Kardashian: "Nu mi-am dorit copii cu această persoană după primele...
Film Now
Schimbări majore pentru următorul film James Bond. Ce planuri ar avea noua conducere a francizei
Adevarul
Lecția ucraineană pentru armatele europene: „Războiul cu o superputere fără să ai superioritate aeriană și...
Newsweek
Adio, pensii speciale de 22.000 lei pe lună. Vor fi supra-impozitate și recalculate. Care e formula?
Digi FM
Cum a convins-o Salman Khan pe Iulia Vântur să se apuce de muzică în India: "Mi-au trebuit ani să dovedesc...
Digi World
De ce este laptele alb? Răspunsul surprinzător pe care nu îl știai și explicația științifică pe înțelesul...
Digi Animal World
Momentul când o cățelușă imploră ajutor după ce puiul ei a fost lovit de o mașină: „A fost prima dată când...
Film Now
Harrison Ford și Calista Flockhart, un cuplu ca oricare altul. Sărut tandru în metroul din New York, călători...
UTV
Connect-R îi cere scuze lui Tudor Chirilă. „Nu vreau ca el să rămână cu această etichetă de om care...