FOTBAL. Incidente la vestiare după FC Brașov - Petrolul

Data publicării:
FC BRASOV-3

Petrolul a ratat victoria în ultimul minut la Braşov, după ce ardelenii au egalat din penalty. Cosmin Contra nu şi-a putut stăpâni nervii la finalul jocului. Tehnicianul ploieştenilor ar fi avut o altercaţie cu un oficial al gazdelor, incident confirmat de directorul general al braşovenilor, Constantin Zotta. Contra l-ar fi lovit pe team-managerul stegarilor, Irinel Manta.

„Știți cum e, la nervi, la supărare, după meci, se întâmplă multe. Toți suntem nervoși, suntem afectați. Eu spun că ar trebui să trecem cu vederea, chiar dacă respectivul incident a fost, cu siguranță a fost, sunt martori, dar nu vreau să pun gaz pe foc și să-i dau o mare amploare. Din câte am aflat eu și m-am interesat, se pare că a fost un schimb de vorbe reciproc, bineînțeles pe tema arbitrajului. Și, după aceea, la câteva minute, a apărut incidentul. Dar știți, după meci, mai ales când iei și gol în minutul 93-94, din penalty, e greu să accepți. Te mai înfurii, mai iei foc", a spus Constantin Zotta - director general FC Braşov.

Contra a avut reproşuri şi către arbitrul Cristian Balaj, imediat după fluierul final. Nu este prima oară când antrenorul Petrolului are o ieşire necontrolată la adresa centralului băimărean. Contra a fost eliminat de Balaj la finalul singurei înfrângeri a ploieştenilor din acest sezon, în faţa Mediașului.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri