Ghidul persoanelor cu dizabilităţi

Data publicării:
GHID DIZABILITATI
0 seconds of 0 secondsVolume 90%
Press shift question mark to access a list of keyboard shortcuts
Scurtături Tastatură
Shortcuts Open/Close/ or ?
Redare/PauzăSpațiu
Mărește Volumul
Micșorează Volumul
Caută înainte
Caută înapoi
Subtitrare Pornită/Oprităc
Ecran complet/Ieși din modul Ecran completf
Suprimare Sunet/Activare Sunetm
Decrease Caption Size-
Increase Caption Size+ or =
Caută %0-9
00:00
00:00
00:00
 

Ciprian are 34 de ani şi de 11 se deplasează cu ajutorul unui scaun cu rotile, după ce a căzut în gol de la şapte metri şi s-a lovit la coloana vertebrală. Chiar dacă a fost conştient că viaţa i s-a schimbat radical, şi-a impus să nu renunţe la lucrurile care îi plăceau şi pe care le făcea înainte. Şi-a notat toate experienţele şi modalitatea prin care a reuşit să depăşească greutăţile, iar acum le-a publicat într-un ghid pentru persoanele cu dizabilităţi.

„Direcţii clare spre o mai bună îngrijire corporală, spre recuperare kinetoterapeutică, spre efectuarea unui transfer foarte bun astfel încât să nu ne accidentăm. Acest material ajută persoanele dependente de fotoliul rulant să devină independente astfel încât să conducă maşină, să practice sport", spune Ciprian Anton.

Momentan a scos 100 de exemplare. Ghidul urmează să fie distribuit spitalelor, asociaţiilor care se ocupă de persoane care folosesc scaune rulante. O astfel de poveste are si Gabor Foro. Chiar dacă a rămas invalid în urmă cu 24 de ani a recunoscut că a avut ce învăţa din această carte.

„Recomand la toate persoanele cu dizabilităţi să citească şi să înveţe din el. Sunt nişte lucruri deosebit de bune, cu fotografii, cu tot, cu deplasările, cu recuperările. Excelent!", spune Gabor Forro.

Ghidul a fost scris în colaborare cu Mariana State, medic psihoterapeut. 

"Nu este un tratat de medicină, s-au scris cărţi ştiinţifice pe tema asta, pe noi ne-a interesat să aducem informaţia la acel nivel de asimilare pentru toate categoriile de persoane", a declarat Mariana State - psihoterapeut. 

Preţul ghidului este de 18 lei.

Reporteri: Ruxandra Morar, Adrian Herţa, Mădălina Zamfir
Operatori: Dan Dascălu, Cătălin Vârban

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Imaginile momentului cu Nicuşor Dan, de Sfânta Maria! A fost fotografiat în secret, ce a ales să facă în loc...
Digi FM
De ce nu își găsește David Pușcaș, fiul adoptiv al Luminiței Anghel, un job: „Mai bine mă nășteam într-o...
Pro FM
Bianca Censori, imaginile provocatoare care i-au adus noi critici: „Pentru nimeni și nimic nu merită să-ți...
Film Now
Halle Berry a fost Miss World USA. Cum arăta în 1986
Adevarul
Popa sfințește sportul. Un profesor cu 33 de operații și cu un picior tăiat ține în viață, de 29 de ani...
Newsweek
Poate fi pusă poprire pe pensie sau pe salariu minim? În ce condiții executorul poate lua banii
Digi FM
Prietenia lor, lăudată de fani. Helen Mirren, la brațul lui Pierce Brosnan, la premiera celui mai nou film în...
Digi World
Un reputat astrofizician de la Harvard avertizează: o navă extraterestră „ostilă” ar putea lovi Pământul în...
Digi Animal World
Câinele format de români pentru români, dat uitării: Mioriticul a ajuns la doar 70 de pui pe an
Film Now
Sharon Stone, apariție rară pe covorul roșu cu cei trei fii. Au strălucit împreună la premiera „Nobody 2”
UTV
Adela Popescu, despre începutul relației cu Radu Vâlcan. „Mi-a luat puțin timp până m-am lămurit că...