Guvernul cere majorarea taxelor locale

Data publicării:
MAJORARE TAXE

Braşovenii sunt nemulţumiţi de măsura impusă de Guvern. Spun că impozitele sunt deja prea mari şi că o nouă majorare nu este justificată, mai ales că nu înţeleg unde se duc banii lor.

Autorităţile locale afirmă că întotdeauna este nevoie de bani la bugetul local, dar că, înainte de orice, Guvernul ar trebui să achite datoriile pe care le are faţă de Primărie, în loc să ceară şi mai mult de la oameni şi că decizia va fi luată doar dacă Guvernul obligă la acest lucru.

"Deocamdată nu am primit nici un document oficial. În momentul în care acest act normnativ va fi publicat în Monitorul Oficial, vom vedea ce putem face, se vor face nişte simulări ca să vedem ce presupune pentru persoanele fizice care trebuie să plătească aceste impozite", declară Sorin Toarcea, purtătorul de cuvânt al Primăriei Braşov

Primăria Braşov are ca principal obiectiv atragerea de fonduri, europene sau guvernamentale, tocmai pentru a nu pune o presiune foarte mare pe cetăţeni. În acest moment, însă, are de recuperat câteva milioane de lei de la bugetul de stat, pe diferite proiecte guvernamentale şi nu sunt semne că banii vor ajunge la bugetul local prea curând.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Ce pofte are Hailey Bieber de când este însărcinată: „Nu aveți voie să judecați”
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...