HARGHITA. Cascadă prăbuşită peste drum

Data publicării:
CASCADA

Peretele singurei cascade mezotermale din România s-a prăbuşit peste drumul care face legătura dintre Topliţa şi satul Zăpode, la nici 5 metri de calea ferată. Din fericire in momentul prăbuşirii nu se afla nimeni în zonă.

Cascada se formează datorită izvoarelor de apă termală din amonte. Zilele trecute, apa care de obicei are temperatura de aproximativ 26 de grade celsius, a îngheţat. Din această cauză în rocile calcaroase s-au format fisuri, iar blocurile de stâncă s-au prabusit.

"Prin sedimentare aceste calcare se depun pe pereţii versantului, se depun în timp şi la un moment dat încărcătura devine atât de mare încât, cad sub propria greutate. Cascada era îngheţată, lucru care se întâmplă foarte rar, pentru că temperatura apei la izvoare este de 27, 28 de grade Celsius, iar spre sfârşitul săptămânii temperatura a devenit plus 8 grade, a plouat două zile, şi această diferenţă a contribuit", a precizat Stelu Platon, primar Topliţa.

Au mai rămas roci care puteau cădea în orice moment şi reprezentau un pericol pentru trecători. Ca să evite o tragedie, autorităţile au decis să intervină cu utilaje speciale pentru a securiza zona. Mai bine de o oră muncitorii s-au chinuit să îndepărteze rocile fisurate. Munca lor încă nu s-a terminat. Trebuie să facă şanţul pentru scurgere şi să cureţe podul din zonă.

La Topliţa a venit şi o echipă de la Agenţia pentru Protecţia Mediului. Cascada este declarată rezervaţie geologică naţională, iar specialiştii au încercat să găsească soluţii rapide pentru consolidarea şi conservarea ei.

"Ca o propunere, cavităţile care sunt la baza pereţilor trebuie să fie umplute din materialul căzut", a precizat Both Jozsef - şef serviciu Agenţia pentru Protecţia Mediului, Harghita.

Cascada este unică în ţară şi anual sute de turişti vin să o viziteze. Localnicii speră ca, în timp, locul să-şi redobândească frumuseţea de odinioară.

Ultima oară, căderi masive ale rocilor calcaroase au avut loc la sfârşitul secolului XIX. Atunci, cascada s-a refăcut în aproximativ 50 de ani.

Reporter: Mirela Palcu
Operator: Alexandru Apetroae

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce s-a întâmplat cu Nicuşor Dan la festivităţile de Ziua Eroilor? Aşa nu a mai fost văzut, imaginile...
Digi FM
Cum a fost surprinsă Delia în direct la Digi 24, la învestirea lui Nicușor Dan. Durerea s-a văzut pe chipul...
Pro FM
Soția lui Jorge are 52 de ani, dar e mult mai tânără și la chip, și la trup. Apariție superbă, de neignorat...
Film Now
Sofia Vergara, siluetă de vis în costum de baie: "Vara nu e pregătită pentru tine". Ședință foto improvizată...
Adevarul
Cel mai spectaculos pod din nord-vestul României, finalizat la Satu Mare. Ce nume poartă podul hobanat
Newsweek
Cum execuți silit Casa de Pensii dacă ai primit o pensie mai mică la recalculare? Instanța a decis
Digi FM
Povestea de viață a lui Claudiu Gherguț, câștigătorul Chefi la cuțite: "Am mâncat pâine mucegăită cu muștar...
Digi World
Sfârșitul Universului va veni mai devreme decât se prevedea, cred oamenii de știință olandezi
Digi Animal World
Momentul când un urs cade prin tavanul unei case din Kentucky. S-a prăbușit direct pe aragazul din bucătărie
Film Now
Brad Pitt, transformare totală de look pe coperta GQ. „Viața mea personală e mereu la știri. Este așa de 30...
UTV
Bianca Censori, din nou goală pe Instagram. Soția lui Kanye West, acuzată de „indecență publică”