Ministerul Educaţiei selectează potenţiali directori de şcoli 

Data publicării:
DIRECTORI SCOLI

Săndica Josu este directorul Colegiului Nicolae Titulescu Braşov, post pe care il are prin detaşare de la inspectoratul şcolar. În 2012 a obţinut titlul de expert în management educaţional, însă până în prezent nu a putut ocupa funcţia de conducere prin concurs pentru că ministerul nu a organizat concursul.

"Am susţinut concursul cândva în 2007 când am ajuns director la fostul Colegiul Tehnic "Sfinţii Voievozi", am dat concurs atunci şi mi s-a părut cumva mai normal pentru că acolo poţi să-ţi pui în valoare cât de cât mai bine calităţile de management", precizază Săndica Josu - directorul Colegiului Nicolae Titulescu Braşov

Zilele acestea Ministerul Educaţiei organizează a şasea selecţie pentru experţi în mangement educaţional, însă un concurs pentru ocuparea funcţiilor de conducere nu au mai avut loc din 2008. Asta pentru că nu a fost încă aprobat regulamentul de organizare a concursurilor. Sindicaliştii susţin însă că normativul este gata.

"Federaţiile sindicale chiar şi eu personal am lucrat la proectul de regulament pentru organizarea concursului în vederea ocupării funcţiei de director, el este gata", spune Florin Dobrescu - preşedintele Federaţiei Educaţiei Naţionale Braşov

În judeţul Braşov sunt deja peste 460 de experţi care vor putea concura pentru funcţia de directori în cele 183 de unităţi şcolare. Nu toate scolile vor avea apoi director.

"Există unităţi şcolare unde există 11, 12, 15 astfel de experţi şi unităţi şcolare unde, din nefericire, nu există experţi în managementul educaţional", spune Cornelia Iliescu - inspector de management, Inspectoratul Şcolar Judeţean Braşov.

Până pe 18 iunie cadrele didactice care întrunesc condiţiile de participare pot completar formularul de selecţie online. Candidaţii care vor fi admişi vor depune în zilele de 19 şi 20 iunie, portofoliile, care vor fi evaluate, apoi, în perioada 24 - 26 iunie. Rezultatele acestei evaluări vor fi afişate în 27 iunie.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Mirabela Grădinaru, jignită de o artistă celebră din România. Ce a putut să spună despre prima doamnă a...
Digi FM
Dur pe ecrane, fără "armură" acasă. Dwayne Johnson s-a lăsat pe mâna fiicelor sale, care l-au machiat cu mult...
Pro FM
Sharon Osbourne, de neconsolat, în timp ce își ia adio de la sufletul ei pereche. Ozzy, înmormântat în orașul...
Film Now
Tom Cruise, relație complicată cu tatăl lui, care a murit de tânăr: Era un laș, un comerciant al haosului
Adevarul
Un puzzle preistoric se apropie de rezolvare: Cine a ridicat cu adevărat minunea arheologică Stonehenge?
Newsweek
Când intră pensiile în august? Nu toți pensionarii vor primi banii la aceeași dată. Sume mai mici
Digi FM
O familie de români din Spania şi-a pierdut toţi cei trei copii într-un accident de maşină. Cel mai mic...
Digi World
Un nou trend japonez de fitness promite să adauge până la 7 ani în plus speranței de viață. Poate fi o...
Digi Animal World
Momentul când o femeie este atacată de un roi de albine. A fost salvată de un instalator: „Mi-am amintit de...
Film Now
Surpriză uriașă. O continuare a uneia dintre cele mai îndrăgite comedii romantice, în discuții. Celine Song...
UTV
Cheloo, mesaj video după testul pozitiv pentru droguri: „Trăiesc o mizerie foarte bine pusă la punct”