Narcis Neaga la DNA. Fostul şef al CNADNR a fost plasat sub control judiciar 

Data publicării:
NEAGA

Activitatea lui Narcis Neaga la cârma CNADNR a fost luată în vizor după ce porţiunea dintre Cunţa şi Sălişte a autostrăzii Orăştie-Sibiu a crăpat la scurt timp după inaugurare. În luna septembrie, drumul a fost închis circulaţiei şi demolat pe 200 de metri din cauza apei găsite la 8-10 metri sub asfalt. Şi închis va rămâne, pentru reparaţii, până în iunie anul viitor.

Într-un răspuns pentru Digi24, şefii de la CNADNR admit că ar putea fi probleme şi în alte zone, nu doar pe cei 200 de metri: "CNADNR a solicitat antreprenorului să facă investigaţii geotehnice în zonele adiacente acestui sector şi să propună soluţii corespunzătoare de remediere în funcţie de situaţia constatată".

Pentru aceste nereguli, corpul de control al Ministerului Transporturilor a găsit responsabil şi constructorul, dar şi firmele care au supervizat lucrările. Alături de ei, şi 12 actuali şi foşti angajaţi ai CNADNR. În capul listei - Narcis Neaga şi Daniela Drăghia, director general pe vremea când ministrul Transporturilor era Anca Boagiu.

Fostul director CNADNR nu se simte însă vinovat. Spune că de vină este constructorul italian. Acesta nu ar fi săpat suficient pentru fundaţie, nu ar fi pus stratul de piatră spartă de care era nevoie şi nici nu ar fi realizat corect drenajele pentru apă. Probleme ar fi fost şi la turnarea asfaltului.

"Greşeală de execuţie maximă a fost acolo. Având în vedere că nu a fost recepţionată lucrarea, toate costurile de reparaţie vor fi suportate de antreprenor", spunea Narcis Neaga, directorul general al CNADNR, în 13 octombrie 2015.

Compania Naţională de Drumuri a depus şi o plângere penală împotriva Impregilo, în urmă cu o lună, la Tribunalul Sibiu. Acesta a trimis însă sesizarea la DNA.

În plângerea depusă, reprezentanții CNADNR acuză constructorul de efectuarea de lucrări neautorizate, infracțiuni la legea privind calitatea în construcții și înșelăciune. Executantul ar fi întocmit rapoarte fals, prin care să arate că materialele folosite erau conforme cu standardele în vigoare, deși acestea ar fi fost de foarte slabă calitate.

Cei 22 de kilometri dintre Cunţa şi Sălişte au fost inauguraţi pe 14 noiembrie anul trecut cu două zile înainte de turul 2 al alegerilor prezidenţiale.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Fostă iubită a lui Liviu Dragnea, dezvăluiri dureroase din timpul relaţiei. Irina Tănase e de nerecunoscut...
Digi FM
Uită de mitul celor 10.000 de pași pe zi! Cât trebuie să mergi pe jos, de fapt, pentru o viață mai sănătoasă
Pro FM
Justin Timberlake, dezvăluire neașteptată după turneul mondial. Cu ce boală a fost diagnosticat: „Am fost cu...
Film Now
Liam Neeson, convins că nu va mai iubi. Ce declara înainte de povestea cu Pamela Anderson
Adevarul
Cine este apropiatul lui Viktor Orbán care pune mâna pe Napolact: influent la Moscova, UEFA și Budapesta
Newsweek
Tăierea pensiilor speciale cu 10.000 lei, decisă de UE și CCR. De ce am putea avea decizii diferite?
Digi FM
Cum a reușit o femeie să slăbească 141 kilograme în mai puțin de doi ani, fără operații sau tratamente: „Nu...
Digi World
Un nou trend japonez de fitness promite să adauge până la 7 ani în plus speranței de viață. Poate fi o...
Digi Animal World
Momentul când o femeie este atacată de un roi de albine. A fost salvată de un instalator: „Mi-am amintit de...
Film Now
Catherine Zeta-Jones și Michael Douglas au o avere de milioane de dolari, dar preferă vacanțele modeste...
UTV
Justin Timberlake, dezvăluire emoționantă după turneul mondial. Artistul a recunoscut că s-a luptat cu o...