Nemulţumiri în stradă faţă de bugetul pe 2014

Data publicării:
PROTEST PDL

Cei 100 de membri de partid prezenţi la manifestaţie au scandat lozinci împotriva actualei guvernări, dar mai ales împotriva bugetului pe 2014, aprobat cu doar câteva zile în urmă.

"S-a aprobat proiectul de buget pe anul 2014, în care Braşovul este pe locul trei de la coadă. Sperăm să schimbăm, să facem un apel la braşoveni şi la români să se trezească", a spus Adrian Gabor - Preşedintele Organizaţiei Municipale PDL Braşov.

Deşi, astfel de proteste au avut loc în mai multe oraşe din ţară, nemulţumirile manifestanţilor din Braşov nu s-au concretizat într-un document către reprezentanţii Guvernului.

"Nu am avut nicio solicitare. Am fost informat de către jandarmi că va avea loc o manifestaţie. Nu mi s-au specificat alte doleanţe sau alte informaţii în acest sens", a declarat Mihai Mohaci - prefectul judeţului Braşov.

Nemulţumirile legate de bugetul pe anul 2014, aprobat de Guvern pentru Braşov, a stârnit păreri contradictorii şi în rândul administraţiei judeţene, dar şi a unor lideri politici.

"Puteam să obţinem bani mai mulţi, şi la reparaţii de drumuri, puteam să obţinem bani mai mulţi şi pe proiecte importante", a precizat Emil Niţă - deputat PSD.

Bugetul aprobat de Guvern pe anul 2014 pentru Braşov este similar cu cel de anul acesta.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Animalul din România considerat o salvare în cazul emisiilor de carbon. Sunt doar câteva sute de exemplare...
Digi FM
Reacția lui Florin Negruțiu după tentativa de asasinat a premierului Slovaciei: „Robert Fico este un soi de...
Pro FM
Anna Lesko, criticată după ce s-a pozat într-o rochie cu un decolteu amplu și o crăpătură adâncă: „Mereu...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Craterele uriașe de pe dealurile Hunedoarei, rămășițe din anii '50 ale Războiului Rece VIDEO
Newsweek
VIDEO Rusia „abandonează" 9 nave comerciale în Marea Neagră. 2 avioane MIG de 66.000.000$ doborâte
Digi FM
Cum reacționează Simona Țăranu la avansurile fotbaliștilor. „Nu e mit e realitate”
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Jennifer Lopez și Ben Affleck, la un pas divorț, la mai puțin doi ani de când s-au căsătorit. Un apropiat a...
UTV
Vezi cele mai frumoase glampinguri din Europa. 12 destinatii pentru o experienta inedita