Nu au drum bun, nu sunt de interes naţional

Data publicării:
BRAN STATIUNE DE INTERES
0 seconds of 0 secondsVolume 90%
Press shift question mark to access a list of keyboard shortcuts
Scurtături Tastatură
Shortcuts Open/Close/ or ?
Redare/PauzăSpațiu
Mărește Volumul
Micșorează Volumul
Caută înainte
Caută înapoi
Subtitrare Pornită/Oprităc
Ecran complet/Ieși din modul Ecran completf
Suprimare Sunet/Activare Sunetm
Decrease Caption Size-
Increase Caption Size+ or =
Caută %0-9
00:00
00:00
00:00
 

Odată la doi ani primăria Bran depune la Guvern dosarul pentru a reevalua statul staţiunii. Punctajul obţinut pentru facilităţile pe care le oferă localitatea a fost unul mare însă nu suficient pentru a primi titulatura de staţiune de interes naţional. Printre cauze ar fi starea deplorabilă în care se află Drumul Naţional 73 dintre Râşnov şi Bran.

"Sunt locuri foarte frumoase, avem un peisaj extraordinar, dar accesul este foarte greoi", afirmă Liliana Enescu,  proprietar pensiune.

DN73 nu a mai fost reparat de mai bine de 10 ani. În tot acest timp gropile formate sunt acoperite cu plombe, astfel că drumul este acoperit numai de petice.

Am înţeles că sunt proceduri care sunt deja parcurse, doar trebuiesc sumele alocate pentru că fără bani aceste lucrări majore nu se pot executa", a declarat Gheorghe Hermeneanu, primarul localităţii Bran.

Şi lipsa unei staţii de ambulanţă a dus la depunctarea staţiunii. Deja a fost identificată clădirea care ar putea găzdui centrul medical de permanenţă, însă rămâne să se identifice fonduri din care ar urma să se plătească personalul medical şi întreţinerea ambulanţelor.

Dacă staţiunea ar fi declarată de interes naţional ar însemna investiţii şi câştig pentru proprietarii de pensiuni.

Ionuţ Gliga, directorul Agenţiei de Promovare şi Dezvoltare a Turismului Braşov menţionează că "se pot accesa mai uşor fonduri, fie guvernamnetale, fie europene pentru dezvoltarea staţiunii, dezvoltarea infrastructurii, pentru pârtii de schi şi pentru instalaţii de transport pe cablu". 

"Ar fi în acord cu obiectivul nostru de a dezvolta întreaga zonă Bran, Moieciu, Fundata şi de a o transforma dintr-o atracţie într-o destinaţie turistică", a declarat Laurenţiu Drăgan, proprietarul unei pensiuni.

În judeţul Braşov sunt trei staţiuni de interes naţional: Poiana Braşov, Predeal şi Râşnov.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum funcționează și ce beneficii oferă noile buletine cu cip. Ce avantaje au posesorii
Digi FM
Meghan Markle, imagine rară cu fiica ei, prințesa Lilibet: „Sărbătorim prima zi de primăvară!”
Pro FM
Katy Perry, siluetă tot mai subțire la câteva săptămâni de când a reacționat la zvonurile despre utilizarea...
Film Now
Adevărul despre relația actriței Aubrey Plaza cu Jeff Baena. Cei doi erau despărțiți cu luni înainte de...
Adevarul
Povestea cutremurătoare a unei eleve de 10 ani: „Am fost violată... o mașină a oprit și trei adolescenți...
Newsweek
Ce pensie primești după 15 ani de muncă, stagiul minim obligatoriu în România? Suma, de infarct
Digi FM
Mitică Dragomir, dezvăluiri despre divorțul lui Dan Șucu: „Nu e normal să îi dai soției tale jumătate din...
Digi World
Salvia și rozmarinul, mai mult decât arome în preparate culinare. Ar putea fi cheia tratării unei boli grave
Digi Animal World
Autoritățile au crezut că au găsit un vultur rănit, dar când l-au analizat, au izbucnit în râs. Ce avea, de...
Film Now
Femeia care îi e aproape lui Kevin Costner, în urma divorțului de Christine. Acum 30 de ani, el îi plătea 80...
UTV
Mădălina Ghenea a defilat în lenjerie intimă pe străzile din New York. Actrița a întors toate privirile