Sânzienele, sărbătorite şi în Sibiu

Data publicării:
SANZIENE SIBIU

Legendele spun ca Sânzienele sunt nişte zâne frumoase, care trăiesc în păduri sau pe câmpii. Potrivit tradiţiei, fetele ies de la biserică şi, în drum spre şezătoare, sunt stropite cu apă de tinerii din sat.

Mădălina are 23 de ani şi a aflat astăzi că îi este sortit să-şi găsească ursitul, până în vara viitoare.

" Mai demult, probabil așa era, dar cred că în zilele de azi, nu știu dacă mai funcționează la fel.  Probabil că, dacă ai vrea, se poate...", spune o tÂnără sibiancă.

Tinerii care au reconstituit obiceiul de Sânziene au îmbrăcat costume de patrimoniu, vechi de mai bine de un secol.

Cel mai încântaţi de acest obicei au fost turiştii străini.

" Suntem pentru prima oară în România și suntem foarte bucuroși că, din întâmplare, am fost aici să vedem această tradiție. Nu știam de ea dinainte, pentru că suntem din Germania. A fost într-adevăr copleșitor", spune o turistă.

Sânzienele au însă şi un orgoliu răzbunător. Se spune despre zâne că le pedepsesc pe femeile care nu ţin sarbatoarea de pe 24 iunie.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Mirabela Grădinaru a apărut în public în pantaloni sport şi tricou, cetăţenii au sărit imediat! Gestul...
Digi FM
Cum arată azi Cybill Shepherd, faimoasa actriță din „Maddie și David”. Fosta colegă a lui Bruce Willis...
Pro FM
LeAnn Rimes, dezvăluiri despre începutul controversatei relații cu Eddie Cibrian, în 2008. Amândoi au...
Film Now
Care e, de fapt, numele de familie al lui Tom Cruise. Motivul dureros pentru care a renunțat la el. Nu a avut...
Adevarul
Un drog legal, care face ravagii în SUA, s-ar putea răspândi rapid și în Europa. „E ca o epidemie”
Newsweek
Casa de Pensii, anunțul momentului pentru 2.300.000 pensionari. „Luni trimitem toți banii”
Digi FM
„Superbă!”. Selena Gomez, imaginea eleganței într-o rochie care i-a evidențiat talia tot mai subțire, la o...
Digi World
Oamenii de ştiinţă au descoperit genele asociate cu sindromul oboselii cronice. Principalele simptome ale...
Digi Animal World
De ce adoră pisicile să doarmă pe beton. Un expert în comportamentul animalelor explică această obsesie a...
Film Now
Cameron Diaz, la plimbare în NYC. Zâmbet larg, nicio urmă de machiaj, haine lejere. „Nu mă deranjează...
UTV
Cătălin Măruță și Andra se bucură de vara în casa lor din Marbella: „Nu-i hotel, nu-i chirie. E locul nostru”