300.000 de oameni, aşteptaţi la Untold Festival

Data publicării:
CLUJ-1

Puțin peste 10.000 de locuri este capacitatea de cazare a hotelurilor și motelurilor din Cluj-Napoca. Acestea sunt însă insuficiente pentru cei care și-au cumpărat deja bilete la Untold Festival, în cadrul căruia vor concerta artiști precum David Guetta, Avicii sau Wu-Tang Clan.

"La noi este 100% gradul de ocupare. Nu mai avem nicio cameră. În perioada 31 iulie-2 august este o cerere foarte ridicată pentru camere și noi, de exemplu, ne-am ocupat de pe acum toate camerele, din păcate, și suntem nevoiți să refuzăm mulți clienți, poate și clienți fideli. Am ocupat 180 de camere și prețul mediu este în jur de 80 de euro", a afirmat Camelia Culdă, reprezentant al unui hotel.

Cortul sau rulota ar putea fi alternative pentru cei care vor să trăiască experiența festivalului. Ei vor avea la dispoziție o livadă de 10 hectare, Palocsay, care poate găzdui peste 25.000 de persoane. Aici vor fi amenajate duşuri cu apă curentă, toalete ecologice şi o zonă pentru servirea mesei. Accesul cu cortul şi rulota va costa 49 de lei pentru toate cele patru zile de festival.

De asemenea, vor exista locuri și în căminele studențești.

"Universitatea Babeș-Bolyai va pune la dispoziția federației pe perioada 30 iulie-2 august un număr de 1.500 de locuri de cazare în căminul 2, 3 și 5 și căminul sport. Taxele sunt pentru căminul 2, 3 și 5 de 25 de lei pe noapte, iar pentru căminul sport, de 30 de lei pe noapte", a precizat Paul Farcaș, purtător de cuvânt al UBB.

"Urmează ca în perioada următoare să semnăm și să mai publicăm alte locuri, în alte campusuri studențești. Ne așteptăm la un trafic cumulat pe cele patru zile de festival de 300.000 de persoane", a declarat Ștefana Giurgiu, PR al Untold Festival.

Unii clujeni oferă în chirie, pe perioada festivalului, camere libere în apartamente, așa cum este și cazul lui Alex.

"Am la dispoziție o cameră special pregătită, dacă este cazul. Pentru un preț rezonabil de 100 de lei, aș închiria-o pe durata festivalului", mărturisește tânărul.

"E o idee bună. Va veni lume de afară. Vor crește și veniturile, pentru că un astfel de festival, ca la o cupă europeană, lumea vine, consumă", crede un alt tânăr.

"O să merg pentru că am auzit că vin artiști din America, Wu-Tang, și o să mă duc pentru ei în special", a spus altul.

Pentru acest eveniment, organizatorii au vândut deja aproximativ 35.000 de abonamente.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Umilință pentru George Simion, în direct. S-a blocat în fața francezilor, cu camerele de filmat pe el
Digi FM
Anamaria Gavrilă: "Îl invităm pe Nicușor Dan să declare public că nu suferă de nicio afecţiune psihică. Are...
Pro FM
Ultimele cuvinte ale lui Avicii. Ce a scris Tim Bergling în jurnal, cu o zi înainte de a-și pune capăt vieții
Film Now
Cu părul cărunt și un costum masculin reinterpretat, Andie MacDowell a fost regina covorului de la Cannes...
Adevarul
Cât de populari sunt George Simion și Nicușor Dan pe rețelele sociale: „Ambii comunică prin intermediul...
Newsweek
4.800 lei în plus la pensie în luna iunie pentru un pensionar cu 37 ani munciți. Cum se explică?
Digi FM
Irinel Columbeanu are mari datorii la azil. Pensia nu acoperă nici măcar un sfert din cheltuieli: "Nu-l mai...
Digi World
"Nu e de glumit. Intoxicația cu apă poate fi fatală!". Primele simptome și ce să faci dacă o persoană se...
Digi Animal World
Acest câine are un nume absolut hilar: „Mama mea refuză să-mi plimbe câinele pentru că numele lui e prea...
Film Now
Scarlett Johansson, despre colaborarea cu Bill Murray și acuzațiile ce i-au fost aduse actorului: Viața l-a...
UTV
Salma Hayek, pe coperta Sports Illustrated Swimsuit 2025: „Am aproape 60 de ani, nici nu mi-ar fi trecut prin...