Aplicaţii mobile pentru comunitate

Data publicării:
170314 WEB APLICATII MOBILE

24 de ore a însemnat maratonul aplicaţiilor mobile de la Cluj-Napoca. În tot acest timp, cei 70 de participanţi, împărţiţi în 15 echipe, au profitat de fiecare moment, pentru a crea cea mai bună aplicaţie de care clujenii să se folosească în oraş. Echipele au venit cu idei care mai de care pentru a îmbunătăţi comunicarea între comunitate şi administraţia locală.

"Merg pe jos, în fiecare zi la serviciu şi se întâmplă să fiu nervos, pentru că un semafor nu funcţionează sau pentru că un capac de canal lipseşte sau altă problemă şi nu ştiu ce să fac. Am un telefon în mână care este foarte capabil şi ce să fac cu el? Asta a fost situaţia care m-a făcut să vin cu ideea", a povestit Adrian Bona, unul dintre inițiatorii proiectului.

Aplicaţia, accesată cu ajutorul telefonului mobil, va permite fiecărui cetăţean să sesizeze, prin trimiterea unei simple fotografii, o problemă de pe străzile oraşului, iar datele vor fi trimise direct administraţiei, pentru a o rezolva în cel mai scurt timp posibil.

"Scopul major este să avem un app-store al oraşului. De ce să avem o singură aplicaţie, când putem să avem toate aplicaţiile considerate utile. Primăria va ajuta cu tot ce poate pentru promovarea aplicaţiilor şi pentru corelarea dintre cetăţean şi funcţionar public", a explicat Diana Apan, consilier servicii web în cadrul primăriei clujene.

"Avem atâtea device-uri cu care acum se pot face aceste comunicări şi cred că va ajuta foarte mult atât comunitatea tehnologică, cât şi cetăţenii, primăria şi în această colaborare tripartită, să ne fie mult mai interesantă viaţa în Cluj-Napoca", a spus Cristian Dascălu, organizator al evenimentului.

Autorităţile locale au pus la dispoziţie date despre cluburile şi restaurantele din oraş, dar şi despre numărul locurilor de parcare, iar participanţii s-au folosit de ele pentru a crea aplicaţiile mobile, care vor fi implementate cu ajutorul primăriei.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cuvântul din limba engleză pe care îl folosesc toți românii, dar aproape nimeni nu-l scrie corect
Digi FM
Cum a fost surprinsă Delia în direct la Digi 24, la învestirea lui Nicușor Dan. Durerea s-a văzut pe chipul...
Pro FM
Soția lui Jorge are 52 de ani, dar e mult mai tânără și la chip, și la trup. Apariție superbă, de neignorat...
Film Now
Sofia Vergara, siluetă de vis în costum de baie: "Vara nu e pregătită pentru tine". Ședință foto improvizată...
Adevarul
Case la 3.500 de euro, soare și un trai liniștit. Țara de lângă România unde tot mai mulți străini se mută...
Newsweek
Cum execuți silit Casa de Pensii dacă ai primit o pensie mai mică la recalculare? Instanța a decis
Digi FM
Povestea de viață a lui Claudiu Gherguț, câștigătorul Chefi la cuțite: "Am mâncat pâine mucegăită cu muștar...
Digi World
Sfârșitul Universului va veni mai devreme decât se prevedea, cred oamenii de știință olandezi
Digi Animal World
Momentul când un urs cade prin tavanul unei case din Kentucky. S-a prăbușit direct pe aragazul din bucătărie
Film Now
Brad Pitt, transformare totală de look pe coperta GQ. „Viața mea personală e mereu la știri. Este așa de 30...
UTV
Bianca Censori, din nou goală pe Instagram. Soția lui Kanye West, acuzată de „indecență publică”