Bătălia cavalerilor

Data publicării:
cavaleri

Cei mai mulţi dintre dintre concurenţii turnirului de lupte medievale au deja experienţa competiţiei de anul trecut. Lupta a fost aşadar strânsă, iar cavalerii au trebui să-şi demonstreze atât curajul, cât şi priceperea în mânuirea armelor.

"S-a luptat la punctaj, punctajul se face cu arma. De la cap până la genunchi, orice porţiune cu sabia se punctează", a precizat arbitrul Ovidiu Leş.

Concurenţii s-au antrenat luni în şir pentru competiţia de la Cluj-Napoca. Şi pentru că pasiunea pentru luptele medievale este mare, aceştia au investit sute de euro pentru a reproduce cât mai bine armurile şi armele cavalerilor medievali.

"Un gambeson, practic o haină mai grosă, peste el, o cămaşă de zale", şi-a descris costumul Sebastian Drăguşin, unul dintre concurenţi.

"Practic, noi reprezentăm străjerii cetăţii Bistriţa, reprezenatăm secolul XV, zona Bistriţei, a mercenarilor saşi. O spadă de o mână, o mână şi jumătate, cântăreşte 1,3 kg", a explicat Ovidiu Raţiu, un alt concurent.

"Sunt reproduceri fidele, după surse, încercăm oricum să ne documentăm cât mai bine. Mulţi dintre noi suntem chiar în breasla istoriei şi a arheologiei. Sursele ne sunt la îndemână. În rest, efort din partea noastră. Începem să câştigăm tot mai mult public, facem oricum toate demersurile necesare pentru implementarea sportului HMB şi în România", a declarat un alt participant.

Pe lângă luptele cu săbii şi topoare, concurenţii s-au întrecu şi la proba de tir cu arcul.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cât costă vinieta pentru Bulgaria pentru 7 zile sau o lună. Prețurile actualizate în 2025
Digi FM
Internauții, după ce Nicușor Dan a fost pozat într-un magazin ieftin: "În țara unde Ciolacu poartă pantofi...
Pro FM
16 ani fără Michael Jackson. Cauza morții "regelui muzicii pop" și detalii tulburătoare din ultimele sale...
Film Now
Actorul care l-a interpretat pe puștiul din „Jaws” a rămas cu traume: „Nu am mai intrat în apă ani de zile”
Adevarul
Turiști români, uimiți de prețul apei în supermarketurile din Grecia: „La noi e pe prăduială”
Newsweek
Surprize pe talonul de pensie: cine pierde și cât. Sunt câte 20.000 pensionari în fiecare județ
Digi FM
Jeff Bezos se căsătorește cu Lauren Sánchez. Cine este MacKenzie Scott, fosta sa soție și una dintre cele mai...
Digi World
Cât de des ar trebui să-ți speli părul? Greșeala pe care mulți o fac
Digi Animal World
Momentul când un șoim atacă o vulpe pe o plajă din din California. Imaginile sunt virale
Film Now
Sami, fiica lui Charlie Sheen, are probleme de sănătate după ce și-a pus implanturi mamare la doar 19 ani: „O...
UTV
Dragoș Bucur și Dana Nălbaru își țin copiii departe de rețelele sociale: „N-au acces la social media”