Clujul cere mai mulţi bani europeni

Data publicării:
cluj napoca
Sorry, the video player failed to load.(Error Code: 101104)

Fondurile europene au finanţat în ultimii 7 ani principalele investiţii din Cluj-Napoca. 28 de milioane de euro a costat modernizarea liniei de tramvai, în timp ce reabilitarea Parcului Central a necesitat o investiţie de 7 milioane de euro. Tot din fonduri europene a fost realizat şi sistemul de închiriere de biciclete. Clujul mai are alte 15 proiecte europene în derulare şi 2, în faza de pregătire, însă fondurile s-au terminat.

"Avem un grad de contractare de peste 115%. Asta înseamnă că avem proiecte în valoare de peste 82 de milioane de euro, cât era suma alocată. În măsura în care este posibil, evident, suplimentare cu 10% a fondurilor pentru ce înseamnă municipiul Cluj-Napoca, astfel încât şi drumul spre Lomb sau drumul Făgetului să poată fi finanţate", a declarat primarul Emil Boc.

Sumele suplimentare ar urma să fie alocate de Guvernul României la recomandarea Comisiei Europene şi urmează să fie luate de la alte axe de finanţare, unde numărul de proiecte depuse este mic.

"Ne uităm cu mult interes la experienţa Clujului şi sperăm să fie sursă de inspiraţie şi pentru alte zone din România. Noi am luat notă de aceste probleme şi vom vedea care este răspunsul optim", a spus Angela Filote, şeful Reprezentanţei Comisiei Europene în România.

Cel mai recent proiect pe fonduri europene demarat de autorităţile din Cluj-Napoca este construirea unui centru de sprijinire a afacerilor. Finanţarea de la Uniunea Europeană trece de 9 milioane de euro şi duce la crearea a peste 100 de locuri de muncă.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Schimbare importantă pentru locatarii de blocuri: Cum vor fi convocați de acum proprietarii la ședințele...
Digi FM
Noi detalii despre accidentul în care a murit Diogo Jota. Motivul pentru care starul de la Liverpool alesese...
Pro FM
Adevărul despre zvonurile potrivit cărora Enrique Iglesias și Anna Kournikova ar urma să-și mărească familia...
Film Now
Russell Crowe, tot mai transformat. Actorul, apariție rară alături de iubita sa, în Malta. Cei doi ar avea...
Adevarul
Un expert de top dezvăluie primul semn șocant al unui tip de demență care apare în jurul vârstei de 30 de...
Newsweek
Veste rea: Toți pensionarii vor plăti CASS la pensie. Pragul de 3000 lei va fi eliminat. De când?
Digi FM
Cum a ajuns un tânăr român să trăiască în cel mai izolat oraș din Alaska: „Singura cale de intrare și ieșire...
Digi World
Adevăratul „Cod al lui da Vinci”, descifrat după 500 de ani. Un dentist a dezvăluit secretul ascuns în „Omul...
Digi Animal World
Ce a pățit un bărbat care aștepta la semafor pe un scuter? Imagini virale cu un câine care l-a „luat” prin...
Film Now
Russell Crowe, tot mai transformat. Actorul, apariție rară alături de iubita sa, în Malta. Cei doi ar avea...
UTV
Lino Golden și Delia au divorțat la un an de la căsătorie