Fotbal. Ajutor pentru rivali

Data publicării:
fotbal-2

"Am foarte mulţi prieteni U-işti, e o echipă care merită, are suporteri fantastici. Vlad Munteanu e un prieten foarte bun de-al meu. Chiar le doresc să rămână, pentru că e bine să aibă oraşul două echipe", spune antrenorul din Gruia, Vasile Miriuţă.

Matematic, CFR Cluj are încă şanse să prindă ultimul loc ce duce în Europa League. Pentru a se întâmpla asta, Dinamo nu trebuie să obţină mai mult de un punct în ultimele două partide, cu Săgeata Năvodari şi FC Botoşani, iar feroviarii clujeni să câştige jocurile cu Gaz Metan Mediaş şi Săgeata.

"Suntem neplătiţi de foarte mult timp, suntem jucători la final de contract, care nu ştim ce vom face de la vară, sunt jucători împrumutaţi care vor pleca. Suntem într-o stare de incertitudine. E foarte greu. Dacă vom prinde un loc de Europa League, cred că ar fi echivalent cu un titlu, zic eu, în condiţiile acestea", crede fundaşul Vasile Maftei.

Săptămâna viitoare, miercuri, se trage cortina peste sezonul 2013-2014 al Ligii I.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Ce pofte are Hailey Bieber de când este însărcinată: „Nu aveți voie să judecați”
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...