Fotbal. Doré, noul Traoré

Data publicării:
dore cfr cluj

Atacantul congolez a asistat din tribune la ultima victorie a CFR-ului, 4 la 1 cu Astra Giurgiu, iar din această săptămână a intrat în programul normal de pregătire, sub comanda lui Vasile Miriuţă.

"Am văzut meciul trecut, cu Astra. La CFR e un grup unit, cu un staff bun. Am simţit că e o oportunitate pentru mine. Încă de când am ajuns, toată lumea m-a primit foarte bine. Mă simt deja foarte bine aici", a declarat fotbalistul.

Atacantul are o înălţime de 1,91 metri şi a debutat în Liga 1 în sezonul trecut la Petrolul Ploieşti, echipă pentru care a marcat cinci goluri. Deşi a atras atenţia granzilor din capitală, Doré s-a transferat iarna trecută în Bulgaria, la Botev Plovdiv, însă pentru scurt timp.

"La Plovdiv am avut un mic conflict cu cei de la club şi apoi am avut nişte evenimente nefericite. Situaţia de la club s-a înrăutăţit. Ei au fost nevoiţi să îi lase să plece pe câţiva jucători, pentru a putea acoperi cheltuielile echipei. Eu m-am aflat printre acei jucători. Nu am avut alte oferte de aici, ci din afară, din liga a doua în Franţa, dar m-am decis să vin aici", a afirmat Ferebory Doré.

Jucătorul a venit în Gruia sub formă de împrumut până în vară, cu opţiune de cumpărare, iar suporterii îl văd deja ca pe viitorul Traoré.

"Ştiu că se vorbeşte de Traoré, dar nu îl cunosc personal. Dar rămâne de văzut dacă semăn cu el. Chiar dacă am jucat doar 3 luni la Petrolul şi am pierdut deja şapte meciuri din cauză că s-a întârziat semnarea noului meu contract, vreau să dau tot ce am mai bun şi să marchez chiar mai multe goluri decât am marcat la Petrolul", a mai spus fotbalistul.

16 jucători noi au ajuns în această vară la CFR Cluj.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce se întâmplă cu Nina Iliescu în aceste momente? Detalii cutremurătoare despre soţia fostului preşedinte...
Digi FM
Cătălin Botezatu regretă că i-a făcut cunoștință Alinei Sorescu cu Alexandru Ciucu: "Ea nu merita așa ceva...
Pro FM
Andreea Bănică, mândră de corpul ei natural, neatins de bisturiu. S-a filmat în costum de baie, din toate...
Film Now
Nicole Kidman, după ce s-a reunit cu Sandra Bullock la filmări: "O ador, este amuzantă, caldă și iubibilă"
Adevarul
Mineriadele care au schimbat istoria României. Rolul cheie pe care l-a jucat fostul președinte Ion Iliescu
Newsweek
Ce pensie a avut Ion Iliescu în ultimul deceniu? Mii de euro și salarii din instituții publice
Digi FM
La ce oră a murit, de fapt, Ion Iliescu. Ce a transmis Spitalul Agrippa Ionescu după ce vestea a fost făcută...
Digi World
COVID-19 de lungă durată. Cât timp persistă virusul în creier. Pare „să aibă un impact asupra producţiei de...
Digi Animal World
Pisicile portocalii sunt unice din punct de vedere genetic. „Enigma” care a atras interesul oamenilor de...
Film Now
Fosta cumnată a lui Liam Neeson, reacție la relația cu Pamela Anderson. Sora ei a murit în 2009, iar actorul...
UTV
Cătălin Măruță și Andra se bucură de vara în casa lor din Marbella: „Nu-i hotel, nu-i chirie. E locul nostru”