Fotbal. Preşedintele FRF, în vizită la Cluj

Data publicării:
110414 PRESEDINTE FRF
0 seconds of 0 secondsVolume 90%
Press shift question mark to access a list of keyboard shortcuts
Scurtături Tastatură
Shortcuts Open/Close/ or ?
Redare/PauzăSpațiu
Mărește Volumul
Micșorează Volumul
Caută înainte
Caută înapoi
Subtitrare Pornită/Oprităc
Ecran complet/Ieși din modul Ecran completf
Suprimare Sunet/Activare Sunetm
Decrease Caption Size-
Increase Caption Size+ or =
Caută %0-9
00:00
00:00
00:00
 

"Dorim ca, din ediţia următoare de campionat, să ne bucurăm de o relaxare, în ceea ce priveşte licenţierea. Altfel spus, nu o retrogradare directă a echipelor care nu îndeplinesc condiţiile de licenţiere, în prima fază o depunctare, chiar şi o amendă financiară şi bineînţeles, urmată apoi de o suspendare a drepturilor de a transfera jucători", a declarat Răzvan Burleanu, preşedinte FRF.

Prezent la Cluj pentru meciul naţionalei feminine cu Italia, din preliminariile Campionatului Mondial din 2015, Răzvan Burleanu a ţinut să-şi exprime încă o dată susţinerea pentru selecţionerul primei reprezentative masculine, Victor Piţurcă.

"În momentul de faţă, naţionala României are un selecţioner. Acesta este domnul Victor Piţurcă. În ceea ce îl priveşte pe domnul Dan Petrescu, am mai spus-o şi cu alte ocazii, este un antrenor foarte bun, un antrenor care a adus glorie României şi care, bineînţeles, merită să antreneze o echipă de top. E anul nostru şi acest lucru îl vom demonstra în toamnă, în debutul pentru calificările de la Euro 2016 şi vă asigur că vom reuşi şi să câştigăm", a mai spus preşedintele FRF.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Țara europeană cu cele mai sigure autostrăzi. Aici se înregistrează cele mai puține accidente rutiere
Digi FM
Victor Ponta, fotografiat ținându-se de mână cu o tânără, la câteva luni de la divorțul de Daciana Sârbu...
Pro FM
Travis Kelce, ajutat de garda de corp a lui Taylor Swift pentru un gest romantic. Cei doi au fost surprinși...
Film Now
Tia Carrere sfidează trecerea timpului. Ce spune despre secretele frumuseții ei la 58 de ani: „Încerc să fiu...
Adevarul
Tudor Chirilă critică dur componența noului Guvern. Cui trebuie să-i spună Bolojan „băi, băiatule, trebuie să...
Newsweek
OFICIAL Casa de Pensii recunoaște că nu poate recalcula pensiile. 1.000.000 pensionari pierd bani
Digi FM
Cine este și cum arată iubita lui Ilie Bolojan. Noul premier al României a divorțat de fosta soție în 2013
Digi World
Câtă cafea ar trebui să bem zilnic pentru a ne bucura de beneficiile ei
Digi Animal World
Piton uriaș, surprins când înghite o antilopă adultă întreagă, ca pe o zmeură. Imaginile sunt virale
Film Now
Johnny Depp, declarații rare despre copiii săi: „Eram tati. Nu vă pot spune cât de mult mi-a plăcut să fiu...
UTV
Bianca Censori, apariție provocatoare în New York alături de Kanye West. Arhitecta ales să poarte o ținută...