Fumatul, cancerul României

Data publicării:
fumatul

Numai în judeţul Cluj, peste 600 de pacienţi sunt diagnosticaţi cu cancer pulmonar, în fiecare an.

În România, acesta este cel mai frecvent tip de cancer în cazul bărbaţilor şi al doilea în ceea ce priveşte femeile.

"De ce este un cancer dificil de diagnosticat: pentru că apare uneori cu simptome minore, tuse, scăderi în greutate, care nu impun pacientului un control imediat la medic", spune Florin Mihălţan, preşedintele Societății Române de Pneumologie.

Bronhoscopia este metoda principală de diagnosticare a cancerului pulmonar. Medicii se plâng însă că pacienţii refuză de multe ori un astfel de control.

"Din păcate, în ţara noastră, pacienţii sunt diagnosticaţi în stadii foarte tardive, 3 şi 4, când pacienţii nu mai beneficiază de terapie oncologică", declară Mărioara Şimon, medic primar pneumolog.

Bronhoscopia este o procedură minim invazivă, indicată pacienţilor de peste 40 de ani, în special fumători. Medicii le recomandă tuturor fumătorilor să-şi facă un astfel de control, cel puţin o dată pe an.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Rusia a declanșat un război electronic de bruiaj pe teritoriul României. Ce înseamnă asta şi cum ne afectează
Digi FM
Jennifer Lopez și Ben Affleck, apariție surprinzătoare după zvonurile de divorț. De ce locuiesc separat?
Pro FM
Anghel Damian, adevărul despre începutul relației cu Theo Rose, după despărțirea de Lia Bugnar: „Am fost...
Film Now
Fiica Siennei Miller, prima apariție pe covorul roșu. Puștoaica de 11 ani seamănă leit cu mama sa celebră
Adevarul
Scrisoarea emoționantă a unor copii care suferă de boli incurabile, către un medic
Newsweek
Nouă fază dură a războiului din Ucraina. Rusia atacată cu arme din Vest de soldați antrenați de NATO
Digi FM
Ce avere are Tavi Colen. Artistul deține pe dealul Mitropoliei o casă și un teren de 1000 mp
Digi World
Un neurochirurg de 83 de ani, triatlonist pasionat, își împărtășește cele 4 principii pentru o viață lungă și...
Digi Animal World
Motivul pentru care un bărbat l-a rugat pe vecinul său să nu-și mai lase pisicile să stea la fereastră: „Îmi...
Film Now
Kevin Costner și-a ipotecat casa pentru westernul "Horizon: An American Saga": Dacă nu vă place, puteţi să...
UTV
(FOTO) Jennifer Lopez si Ben Affleck, prima aparitie impreuna dupa zvonurile divortului. Vezi cum au fost...