Hidrocentrala Tarniţa-Lăpuşteşti, licitată în februarie

Data publicării:
270114 tarnita

Ministrul delegat pentru Energie estimează că, în trei săptămâni, studiul de fezabilitate şi caietul de sarcini vor fi terminate. Construcţia efectivă a hidrocentralei va dura până la 7 ani.

"În cursul lunii februarie, vom scoate la licitaţie acest obiectiv extrem de important pentru sistemul energetic naţional. Am şi semnat cu un partener din China un memorandum de înţelegere pentru realizarea lui, dar acest lucru se poate întâmpla doar respectând principiul european al transparenţei şi de accea şi îl scoatem la licitaţie", declară Constantin Niţă, ministrul delegat pentru Energie.

Constantin Niţă spune că există mulţi investitori interesaţi de construcţia hidrocentralei, dar că aceştia trebuie să ştie că nu vor beneficia de garanţii guvernamentale din partea statului.

"De săptămâna viitoare, o să organizăm un comandament în fiecare săptămână, să vedem care sunt paşii în legătură cu terenurile care trebuie expropriate acolo şi ce are de făcut Cadastrul şi ce au de făcut toate celelalte, Mediu şi toate celelalte instituţii ale statului", spune Gheorghe Vuşcan, prefectul judeţului Cluj.

Hidrocentrala cu acumulare prin pompaj de la Tarniţa-Lăpuşteşti va avea o capacitate instalată de 1.000 MW şi va fi echipată cu patru turbine-pompă. Costul total al lucrărilor este estimat la aproximativ 1,5 miliarde de euro.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri