Iarna la Oser

Data publicării:
oser

Cei mai mulţi dintre cei care decid să își vândă lucrurile la târgul de vechituri sunt pensionari. Îşi duc traiul doar dintr-un venit de câteva sute de lei pe lună şi în prag de sărbători, îşi pun nădejdea în banii pe care speră să îi obţină la Oser.

"În anul ăsta chiar am venit destul de des. Am avut şi alte probleme şi nu-mi ajunge pensia. Trebuie să vin să mai completez ceva la pensie, şi aşa cumva, cumva, am reuşit să trec anul ăsta. Sper astăzi să mai fac ceva, să-mi pot achita ultimele datorii. Sunt zile când nici măcar un leu nu fac", spune Irina Spineanu, una dintre pensionarele care își vinde din lucruri la târgul de vechituri.

"Sunt aşa de scumpe toate şi cu asta am venit. Mai facem un ban de-o pâine, că altfel nu putem. Medicamente scumpe, toate, toate, şi suntem chiar la limită. Cu greutăţi, cu probleme, că altfel n-am veni. Dacă am avea o pensie decentă, n-am veni aici", spune Emilia Pavel, o altă pensionară.

Din cauza veniturilor reduse, şi vizitatorii vin la târgul de vechituri, interesaţi de produse mai ieftine decât în magazine sau centrele comerciale.

"Vin atât oameni săraci, care vin să-şi vândă lucrurile din casă pentru a supravieţui, cât şi oameni care au deja o serie întreagă de lucruri care sunt în plus. Pe lângă aceste persoane care vin să-şi vândă unele lucruri personale sunt şi firme de haine noi sau de alte obiecte, care vin şi fac comerţ", spune Olimpiu Tescar, şef formaţie RADP Cluj.

Pentru un loc de 3 metri pătraţi pe care să îşi expună marfa, oamenii trebuie să plătească 3 lei, iar pentru un abonament lunar pentru cel puţin 5 metri pătraţi, comercianţii plătesc 100 lei.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri