Osemintele dizidenţilor din Năsăud, deshumate

Data publicării:
deshumare-1

Osemintele au fost duse la Institutul de Medicină Legală din Bistriţa, unde urmează să se stabilească data la care au fost îngropate şi dacă le aparţin, într-adevăr, celor doi dizidenţi, căutaţi de istorici. Deocamdată, aceasta este doar o ipoteză, deoarece cei doi au fost aruncaţi într-o groapă comună, care a devenit, ulterior, cimitir. În plus, la cererea familiei, Parchetul poate dispune şi o expertiză pentru stabilirea ADN-ului rămăşiţelor, însă analiza ar putea dura până la 2 luni.

Gheorghe Pașca şi Gavrilă Rus locuiau în apropierea orașului Năsăud și au fost considerați de regim chiaburi și mult prea vocali. Pașca, un vânător împătimit, a intrat în vizorul comuniştilor atunci când a refuzat să renunţe la arma sa. Pentru a nu fi arestat de ofiţerii Securităţii, s-a adăpostit în munţi, între anii 1955 şi 1965.

"A fost urmărit, hăituit zece ani de zile. N-a fost o zi să nu fie. Vă daţi seama? Bandiţii şi escrocii şi criminali", povesteşte Gheorghe Paşca, fiul luptătorului anticomunist. 

Oamenii Securităţii au încercat să-l prindă pe Gheorghe Paşca, convingând-o pe o apropiată a bărbatului să meargă după el, în munţi. Planul a eşuat, iar femeia a devenit iubita lui şi a născut în pădure o fată şi, mai târziu, în penitenciarul din Satu Mare, un băiat, care a şi păstrat numele tatălui.

"N-a vrut să-l trădeze sub nicio formă. O fost o femeie cu sânge rece şi ea", mai spune Gheorghe Paşca.

În ultimii 5 ani de rezistență, lor li s-a alăturat Gavrilă Rus, considerat fiu de chiabur. Acesta a dezertat din armată, unde fusese detaşat la construcţia canalului Dunăre-Marea Neagră.

Cei doi luptători anticomunişti s-au ascuns de Securitate timp de 5 ani, undeva, într-o groapă ce nu măsura mai mult de 20 de metri pătraţi.

Ultima noapte de rezistenţă a fost una de iarnă. Gavrilă a plecat în sat după mâncare, a lăsat urme în zăpadă, iar un turnător a mers pe ele până la buncăr. În aceeaşi noapte, zeci de ofițeri au ciuruit zona timp de aproape două ore.

Trupurile celor doi au fost ținute trei zile și trei nopți în fața porţii sediului Securității din Bistrița, pentru a-i îngrozi pe cei care nu erau de acord cu deciziile regimului.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ajutor de 533 de lei pe lună pentru unii pensionari. Ce condiții trebuie îndeplinite și ce acte sunt necesare...
Digi FM
Theo Rose, imagini nemaivăzute din copilărie. Cum o ironiza unchiul ei la doar cinci ani: „Ce urâtă, ce...
Pro FM
Mădălina Ghenea, apariția incendiară pe care și Sofia Vergara a admirat-o. Topless, doar în pantaloni mulați...
Film Now
A făcut furori în anii '90, iar acum e transformată complet. Bridget Fonda, acuzată că a folosit Ozempic după...
Adevarul
Un dosar CIA a devenit viral, după ce a dezvăluit că „23 de soldați au fost pietrificați” de extratereștri
Newsweek
Tăierea pensiilor speciale, în Parlament. Vor ajunge la 17.000 de lei, cât 6 pensii contributive
Digi FM
Ce frumoasă era mama Andreei Marin! Femeia a murit la numai 36 de ani, în brațele fiicei sale
Digi World
Gemeni identici, experiment inedit. Ce s-a întâmplat când unul a ales suplimente alimentare vegane, iar...
Digi Animal World
Populația din California, atacată de leii de mare „demonici”. Cum explică oamenii de știință comportamentul...
Film Now
Christopher Schwarzenegger, de nerecunoscut după ce a slăbit. Fiul lui Arnold Schwarzenegger s-a luptat mulți...
UTV
Jason Momoa și iubita lui, Adria Arjona, apariție spectaculoasă pe covorul roșu. Cuplul a întors toate...