Pădurile ţării, la pământ

Data publicării:
vlcsnap-2013-11-01-17h21m26s75

Cea mai gravă situaţie a fost identificată în judeţul Argeş, unde au dispărut peste 900 de hectare de pădure dintr-o zonă protejată. Peste 300.000 de metri cubi de material lemnos au dispărut între anii 2009-2012. Ministrul Lucia Varga spune prejudiciul se ridică la 65 de milioane de lei.

Ministrul Lucia Varga consideră că furtul de lemne a fost posibil în județul Argeș numai cu protecția politicului. Ea spune că doar așa au putut să treacă 6.000 de camioane încărcate cu lemne, fără ca nimeni să nu ia măsuri.

Lucia Varga susține că furtul de lemne din pădurile din România poate fi oprit doar prin organizarea unor controale frecvente, în paralel cu introducerea pazei celor peste 500.000 de hectare de pădure, aflate acum la mâna hoților.

 

În urma controalelor, au fost identificate probleme și în Giurgiu şi Brăila. Ministrul Lucia Varga spune că în aceste județe Inspectoratele Teritoriale de Regim Silvic şi Vânătoare nu au efectuat controale de câţiva ani, în schimb au realizat împăduriri ilegale din bani publici.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri