Studenţii ajută sinistraţii din Serbia

Data publicării:
inundatii serbia

"Am pregătit campania, am strâns haine, bani, cu ajutorul studenţilor din facultate, cu ajutorul profesorilor. Situaţia este una neplăcută, este puţin spus, nefericită, este chiar un caz destul de dificil, şi noi acum, fiind la atâţia kilometri distanţă, nu putem înţelege cu exactitate prin ce trec", a spus Vlad Toncean, preşedintele Asociaţiei Studenţilor Contabili RATIO. 

Studenţii au deschis şi un cont bancar pentru donaţii. Până acum, au reuşit să strângă 8.000 de lei, dar mai au nevoie de încă 10.000 de lei, pentru a cumpăra cele 20 de tone de apă şi alimente neperisabile, pe care doresc să le trimită în Serbia.

"Am luat legătura cu colegii de la Novi Sad, de la universitate. Dumnealor sunt înrolaţi în campania umanitară de ajutorare a victimelor inundaţiilor. Ne-au spus că au nevoie în primul rând de apă potabilă, o suprafaţă întinsă din Serbia are şi pânza freatică actualmente şi sursele de apă deja infectate", a precizat Irimie Popa, conferenţiar universitar la Facultatea de Ştiinţe Economice şi Gestiunea Afacerilor din Cluj.

Donaţiile vor fi trimise în Serbia, la Novi Sad, la începutul săptămânii viitoare.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cât e pensia de handicap pentru gradul 1, 2 sau 3. Toate sumele actualizate la zi
Digi FM
Mereu îndrăgostiți. Salma Hayek, la brațul soțului ei, la o gală în LA. Actrița din „Desperado” și...
Pro FM
Dua Lipa este „cea mai frumoasă femeie din lume”. Logodnicul ei, un actor în vogă la Hollywood, dezvăluie...
Film Now
Guillermo del Toro spune că „mai degrabă ar muri” decât să folosească AI generativă în filmele sale: „Nu mă...
Adevarul
Notarii și tarifele lor, sub lupa opiniei publice. Cât plătim pentru un contract imobiliar
Newsweek
Vârsta la care femeile ies la pensie se schimbă. Când se pot pensiona anticipat după anul nașterii?
Digi FM
Casa la care au visat. Prințul William și prințesa Kate s-au mutat la Forest Lodge. Schimbarea vine după cea...
Digi World
Cum îi afectează fumatul pe oamenii care-și fac implanturi dentare. Și cei cu dinți naturali au de suferit
Digi Animal World
Ce rasă de câine ți se potrivește în funcție de zodie. Află ce prieten blănos ți-a fost „sortit” de stele
Film Now
De ce s-au despărțit Tom Cruise și Ana de Armas. „Ea a simțit nevoia să facă un pas înapoi”
UTV
Sydney Sweeney a întors toate privirile într-o rochie transparentă la gala Variety din Los Angeles