Cursuri practice pentru medici. Pediatrii şi ginecologii, specializaţi în malformaţiile fătului

Data publicării:
nou nascuti

Medicii şi asistentele au venit de la spitalele din Bucureşti, Ilfov şi Prahova. În cadrul proiectului sunt organizate 8 sesiuni de training pentru cele 150 de asistente medicale instruite in domeniul cardiologiei pediatrice, precum si 60 de medici instruiti in domeniul cardiologiei pediatrice.

De cele mai multe ori, nou-născuţii diagnosticaţi cu malformaţii la inimă trebuie să fie operaţi de urgenţă iar în România astfel de proceduri se fac destul de rar, aşa că părinţii fac sacrificii mari pentru a salva viaţa copiilor şi merg în spitalele de peste graniţe.

Gheorghiţa Sardescu, şef Secţia Neonatologie, Spitalul "Sf. Pantelimon", Bucureşti: Cred că prin proiectele ca acesta, care au ca scop cardiologia pediatrică, intervenţionistă şi nonintervenţionistă, să aducem noutăţi şi, probabuil, în felul acesta să stimulăm şi factorii decisivi să acţioneze în sensul punerii la punct a acestui sistem.

0 seconds of 0 secondsVolume 90%
Press shift question mark to access a list of keyboard shortcuts
Scurtături Tastatură
Shortcuts Open/Close/ or ?
Redare/PauzăSpațiu
Mărește Volumul
Micșorează Volumul
Caută înainte
Caută înapoi
Subtitrare Pornită/Oprităc
Ecran complet/Ieși din modul Ecran completf
Suprimare Sunet/Activare Sunetm
Decrease Caption Size-
Increase Caption Size+ or =
Caută %0-9
00:00
00:00
00:00
 

Cu ajutorul unor ecografe performante, medicii au putut să reconstituie imagini 3D cu inima unui făt la cinci luni de viaţă. În majoritatea cazurilor, malformaţiile cardiace pot fi depistate în cel de-al doilea semestru de sarcină.

Elvira Brătilă, medic primar, Spitalul "Sf. Pantelimon", Bucureşti: În momentul în care o gravidă este diagnosticată cu un făt cu malformaţii cardio-vasculare este o problemă unde naşte. Trebuie să nască într-un centru terţiar, care să dispună de o Terapie Intensivă iar, după aceea, nou-născutul să poată fi preluat de o clinică de chirurgie cardio-vasculară care să rezolve problema.

Răzvan Stanca, medic ginecolog, Constanţa: Trebuie să trimitem întotdeauna oameni spcializaţi pentru aşa ceva: cardiologi care fac şi caridologie fetală sau chiar ginecologi care au supraspecilizare în cardiologie fetală.

La cursuri participa 60 de medici și 150 de asistente medicale din domeniul cardiologiei pediatrice, din regiunea Bucuresti - Ilfov și Sud - Muntenia.

reporter: Oana Manoilă
operator: Florin Boboc

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum a apărut Mirabela Grădinaru la biserică? Enoriaşii au observat imediat şi ţinuta, ce a făcut în spatele...
Digi FM
Tragedie în vacanță all-inclusive: Un bărbat de 70 de ani a murit după ce a mâncat pui insuficient gătit în...
Pro FM
Kelly Clarkson, în lacrimi pe scenă, cu doar 12 zile înainte de moartea fostului soț, Brandon Blackstock...
Film Now
Cum a început prietenia dintre Sandra Bullock și Jennifer Aniston: „Hollywood ne-a divizat, nimănui nu-i...
Adevarul
Evadare din gelozie. Deținutul de la Mărgineni a fugit după ce a aflat că iubita minoră are o relație cu...
Newsweek
Bolojan, gata să taie pensiile speciale: Nu poate un fost magistrat încasa 10 pensii „normale”
Digi FM
În ce relații au rămas Daciana Sârbu și Victor Ponta după divorț. Fosta soție a politicianului nu s-a ferit...
Digi World
Ce este miastenia gravis, boala de care suferă fosta campioană de tenis Monica Seles. Cum se manifestă...
Digi Animal World
Panică pe plajele din Maine, după ce un rechin alb uriaș a fost observat aproape de țărm. Poliția avertizează...
Film Now
Jennifer Aniston, mărturisiri rare, la 20 de ani de la divorțul de Brad Pitt: "A fost o perioadă extrem de...
UTV
Jason Momoa, la un pas de moarte în ocean. „Am renunțat. În mintea mea, murisem deja”. Experiența care i-a...