Militarii de pe fregata "Regina Maria" s-au războit pe mare

Data publicării:
fregata

Ameninţarea vine de la ţărm. Două ambarcaţiuni de mici dimensiuni flanchează fregata Regina Maria şi o atacă la 30 de kilometri în larg. Marinarii resping atacului inamicului, dar, un soldat este grav rănit.

Nici n-au avut timp să se dezmeticească marinarii căci "Regina Maria" este atacată din aer. Un elicopter survolează fregata şi are loc un nou schimb de focuri. Inamicul atacă nava în plin. Un incendiu izbucneşte pe puntea a doua, la tribord. Pompierii de la bordul fregatei acţionează rapid şi orice pericol este înlăturat.

Majoritatea scenariilor puse în practică le veţi putea vedea pe 15 august, la Ziua Marinei.

"Ceea ce aţi văzut astăzi, poate dumneavoastră vi se pare uşor de făcut, dar necesită o foarte mare atenţie, sincronizare din partea fiecărui membru al echipajului deoarece, aţi văzut, lucrăm cu muniţii, cu elemente explozive, cu mişcări ale navelor la distanţe foarte mici", a spus contraamiralul de flotilă Sorin Learschi. comandantul Flotilei de Fregate.

reporter: Oana Manoilă
operator: Cristian Caciauna

Editor web: Anca Medrea

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri