Pe marginea prăpastiei. Groapă de şase metri adâncime în curtea unei case din Tulcea

Data publicării:
prapastie casa tulcea

Vasile Perianu locuieşte în imobilul de pe strada Timpuri Noi de aproape opt ani. Spune că a moştenit proprietatea de la mătuşa sa, însă de aproape doi ani curtea i s-a transformat într-un crater imens care ameninţă să-i înghită locuinţa.

Liviu Burghelea, reporter Digi 24 Constanţa: "În urmă cu un an, aici era garajul familiei Perianu, însă din cauza alunecărilor repetate de teren mai bine de jumătate de clădire s-a prăbuşit, iar la fiecare ploaie craterul de aici din faţa mea se lărgeşte tot mai mult".

Alunecările de teren nu ameninţă locuinţa unei singure familii. La nici 4 metri distanţă de fiecare parte a gropii mai este câte o locuinţă iar oamenii nu mai au liniște la gândul că își pot pierde casele.

Primăria Tulcea spune că tânărul care locuieşte în casa ameninţată de alunecările de teren refuză să se mute din locuinţă. Cât despre problema ravenei şi a alunecărilor de teren...va fi rezolvată, doar că încă nu se ştie când.

Narcis Popescu, şeful Serviciului Gospădărire Comunală: "Ravena se află într-un proiect amplu de apărare şi consolidare maluri strada Orizontului pentru care încercăm să obţinem fonduri, altele decât cele aprobate în Consiliul Local".

Până când primăria va reuşi să consolideze ravena, oamenii din zonă se roagă să nu mai plouă. În caz contrar, craterul are toate şansele să înghită locuinţa care abia mai stă în picioare pe buza craterului.

reporter: Liviu Burghelea
operator: Alex Şerbănescu

editor web: Anca Medrea

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Mirabela și Nicușor Dan au încălcat protocolul! Gestul discret a fost prins de un fotograf, în Austria
Digi FM
Ce a făcut Felix Baumgartner cu doar patru zile înainte să-și piardă viața. Detaliile care au ieșit la iveală...
Pro FM
Sam Asghari, detalii despre căsnicia cu Britney Spears: „Am vrut să fiu singura persoană din viața ei care nu...
Film Now
Helen Mirren, la 80 de ani: „Îmbătrânesc cu bucurie, nu cu grație. Cui îi pasă de grație?”. Sfaturile vedetei...
Adevarul
Cum clocotea Capitala pe caniculă în urmǎ cu peste jumătate de secol: „Trotuarele dogoreau la 60 de grade. La...
Newsweek
Săptămâna decisivă pentru tăierea pensiilor speciale care pot ajunge la 52.000 lei. CSM se revoltă
Digi FM
Helen Mirren, declarații ferme după ce a împlinit 80 de ani: „Nu îmbătrânesc deloc cu grație. Urăsc termenul...
Digi World
O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15...
Digi Animal World
Imagini adorabile cu doi urși polari care se tăvălesc în zăpadă. Răsfățul primit de la o gradină zoologică...
Film Now
Un nou film cu debut global impresionant: încasări de peste 200 milioane de dolari la box office
UTV
Cum arată vila Mihaelei Rădulescu din Monaco, locul unde și-a petrecut 10 ani alături de Felix: „Acum fac...