Pericol de poluare în Portul Constanţa. La 10 km de mal au apărut pete de combustibil 

Data publicării:
poluare port

 

Petele de petrol au apărut la aproximativ 10 kilometri de mal, în zona respectivă, există numeroase vase eşuate. Specialiştii sosiţi la faţa locului spun că, cel mai probabil, tancurile cu combustibil ale Navelor Paris şi You Xiu s-au fisurat.

Vorbim despre două ambarcaţiuni care s-au scufundat în urmă cu aproximativ 10 ani, mai exact, în 1995. Atunci, navele Paris, sub pavilion Malta, şi Zou Xiu, sub pavilion Hong Kong, s-au scufundat.

În tancurile de combustibil existau peste 600 de tone de păcură şi motorină. Poluarea a apărut, însă, în 2009, atunci când s-au fisurat tancurile cu combustibil ale navelor. Atunci, specialiştii au cinemtat fisurile, însă, se pare că nu a fost suficient. Ei spun că cel mai probabil, ori au cedat lucrările pe care le-au făcut în 2009, ori au apărut altele.

Situaţia este destul de îngrijorătoare, mai ales că în acest moment, din cauza vântului care bate cu putere şi a valurilor, nu se poate cerceta în amănunt. Nu se ştie, momentan, când se vor relua lucrările, depinde foarte mult de vreme. Însă specialiştii spun că vor monitoriza marea în continuare.
>

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Amenzi automate pentru șoferii români. O schimbare importantă intră în vigoare în Bulgaria, din acest weekend
Digi FM
Andreea Marin, primele declarații despre despărțirea de Adrian Brîncoveanu: „Este adevărat, eu am luat...
Pro FM
Kanye West o plătește pe Bianca Censori pentru aparițiile controversate. Apropiat: „Ea controlează totul și...
Film Now
Regizorul James Gunn l-a reconstruit pe Superman pentru marile ecrane: Am simţit presiunea mereu. A fost o...
Adevarul
Recomandările Europei pentru România, traduse de un cunoscut economist: „Concediați 20% din bugetari...
Newsweek
Când Guvernul punea CASS la pensie, şefii din instituțiile de stat și-au mărit salariile de 5 ori
Digi FM
Admitere liceu 2025: cum se calculează media și ce trebuie să știe elevii după Evaluarea Națională
Digi World
Studiul de ultimă oră care schimbă profund ceea ce se credea despre capacitatea creierului adult de a genera...
Digi Animal World
Cinci papagali, recent donați la o grădină zoologică din Anglia, au înjurat vizitatorii. Angajații, nevoiți...
Film Now
Era frumușelul din Baywatch, dar s-a retras din actorie acum 20 de ani. Cu ce se ocupă azi David Charvet: Nu...
UTV
Iustin Petrescu pierde primul proces din scandalul cu Marilu Dobrescu